BARCELONA. Concert-test pentru coronavirus cu 5.000 de persoane

28 Mar 2021 | scris de A.V.
BARCELONA. Concert-test pentru coronavirus cu 5.000 de persoane

5.000 de iubitori de muzică au participat sâmbătă seara la un concert rock în Barcelona, după ce au fost testați pentru coronavirus în aceeași zi, într-o încercare de a verifica eficacitatea prevenirii focarelor de COVID-19 la marile evenimente culturale.

Spectacolul formației rock Love of Lesbian are autorizație specială din partea autorităților sanitare spaniole.

Love of Lesbian este o trupă pop spaniolă indie. Aceștia au fost nominalizați la MTV Europe Music Award pentru cel mai bun act spaniol la MTV Europe Music Awards 2012. Albumul lor La noche eterna. Los días no vividos a ajuns numărul 1 în 2012.

Concert-test pentru coronavirus. Reguli la sânge!

În timp ce în restul țării, adunările de mai mult de patru persoane sunt interzise în spații închise, cei care vor participa la concert vor putea să stea oriunde, deși vor fi obligați să poarte mască.

Persoanelor cu boli de inimă, cancer sau celor care au fost în contact cu cineva infectat cu COVID-19 în ultimele săptămâni li s-a cerut să nu se înscrie.

Cumpărătorii de bilete au avut de ales între trei locații din Barcelona. Unde au trebuit să facă un test rapid de antigen sâmbătă dimineață. Cei cu rezultate negative au primit un cod pe telefonul mobil prin care s-a validat biletul pentru spectacolul de la Palau Sant Jordi din oraș, de la ora 19:00.

Organizatorii spun că este primul eveniment comercial de această dimensiune organizat în Europa în timpul pandemiei.

Biletele s-au epuizat rapid. Prețul acestora, cuprins între 23-28 de euro, au inclus costul testului și masca de protecție de înaltă calitate, care este obligatorie.

”Acesta este un alt mic pas spre organizarea de concerte și evenimente culturale în timpul pandemiei”, a spus dr. Boris Revollo, virologul implicat în proiectarea protocoalelor de sănătate.

Știu că nu prea ați auzit de trupa asta rock, așa că puteți încerca una dintre cele mai populare piese din repertoriul lor. Se numește „Cuando no me ves – Când nu mă vezi”

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră