Cluj-Napoca: APSCO, o aplicaţie pe mobil unică, gratuită, destinată suferinzilor de cancer

13 Ian 2016 | scris de Magda Marincovici
Cluj-Napoca: APSCO, o aplicaţie pe mobil unică, gratuită, destinată suferinzilor de cancer
”Am lansat aplicația APSCO, care este unică, în limbile română și maghiară, și care poate fi descărcată gratuit pe tablete sau telefoane mobile din Google Play. Aplicația este primul instrument computerizat de screening automatizat al distresului oncologic, care este un fel de stres generat de boală, pentru pacienții cu cancer, aparținători și medici. Are un modul de autoevaluare, iar bolnavul își poate monitoriza nivelul de distres astfel încât să vadă dacă acesta este sau nu critic. Aplicația te ajută să știi unde este limita în suferința psihologică, nivel de la care ai nevoie de resurse de ajutor în plus', a spus Degi Csaba.
 
Coordonatorul proiectului a mai subliniat că, în România, există o   preocupare  scăzută pentru nivelul de distres înregistrat de pacienții cu cancer, element foarte important în lupta lor cu boala și căruia ar trebui să i se acorde o importanță mai mare. El a explicat că în institutele oncologice din țară există puțini asemenea psihologi specializați în susținerea pacienților de cancer, excepție făcând Capitala.
„Ideal ar fi ca aceste institute să fie dotate cu tablete ieftine, iar pacienții care așteaptă să își evalueze rapid starea. Iar când intră la cabinetul medicului acesta are toate datele la îndemână, să știe care este starea psihică a pacientului (...) În România, distresul oncologic nu este o prioritate, nu este tratat, este ceva auxiliar. Am constatat că procentul pacienților cu cancer care prezintă depresie clinică și simptome de anxietate este uriaș și este de peste 45%'” a mai spus Degi.
 
Distresul reprezintă o stare emoţională care din punct de vedere psihologic poate influenţa finalul bolii. Pacientul respinge tratamentul, îşi pierde încrederea în  acesta. Majoritatea pacienţilor cu cancer prezintă un nivel moderat şi ridicat de distres. La aceşti pacienţi, depresia centrată pe lipsa de speranţă este copleşitoare. 
Echipa care a materializat acest proiect lucrează la acesta din 2001.
 
Aplicaţia a debutat  în patru institute oncologice din România, cu o cercetare asupra nevoilor psihologice ale bolnavilor de cancer. Până în prezent au fost evaluați peste 1.200 de pacienți.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră