Isabela Stănescu are 21 de ani şi s-a născut la Piatra Neamţ. A absolvit Liceul de Arte „Victor Brauner“, unde, primii opt ani, a studiat pianul ca instrument principal şi unde, ulterior, a dat admiterea la canto clasic în liceu. În prezent locuieşte în Capitală unde studiază canto clasic la Universitatea Naţională de Muzică.
Pasiunea Isabelei pentru muzică a început în copilărie. Micuţa a auzit la desenul animat „Tom şi Jerry“ melodia „Santa Lucia“, pe care a început să o fredoneze. Atunci, părinţii şi-au dat seama că este talentată şi are ureche muzicală, aşa că au susţinut-o pe acest drum. „Cumva, evoluţia mea ca muzician a început din copilărie. Mereu am fost ghidată cu grijă de profesorii mei, care m-au iubit în mod deosebit pentru cine sunt şi ce fac, dar mai ales pentru că eram un copil care depunea multă muncă şi pasiune în tot ce trebuie făcut, conform adevarul.ro.
După ce încă din copilărie a înfruntat ideea că soarta femeilor rome este de a sta la cratiţă, Isabela Stănescu a ajuns să facă parte din elita muzicală a României şi să cânte la Metropolitan Opera House din New York
Isabela îşi doreşte ca prin muzica pe care o cultivă să dărâme barierele şi prejudecăţile şi să fie vocea tinerilor care doresc să-şi depăşească condiţia, să treacă peste tradiţii şi să doboare discriminările cu care se înfruntă chiar şi comunitatea romă. Mulţi dintre ai ei au judecat-o pentru că opera este ceva de neascultat – copiii o imitau şi făceau glume pe seama ei şi a pasiunii sale.
Nimic însă nu a împiedicat-o să viseze şi să muncească enorm pentru a-şi atinge ţelurile. „Sunt ţigancă din neam de căldărari şi ascult rock, jazz, clasică“, îi place Isabelei să spună cu mândrie.
Recent, soprana Isabela Stănescu a fost inclusă în cadrul Corului Regal, un ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, studenţi şi absolvenţi ai Conservatorului din Bucureşti. Iniţiativa creării acestui grup aparţine unor studenţi, pornită din dorinţa de a exista o formaţie corală profesionistă care să contribuie la promovarea şi la dezvoltarea tinerelor talente muzicale din România.„Abia am intrat şi deja îmi place la nebunie. E un cor cu prestigiu, din care sunt foarte mândră să fac parte. În ceea ce priveşte cum am ajuns acolo, să spunem că steluţa mea norocoasă e responsabilă. Este un privilegiu să fii într-un ansamblu format din muzicieni profesionişti, pentru că trebuie să te ridici la nivelul şi la aşteptările lor, mai ales că am nimerit să intru fix în anul stagiunii aniversare – se împlinesc 10 ani de la înfiinţare“, mărturiseşte tânăra soprană pentru adevarul.ro.
Muzica clasică a descoperit-o în clasa a XI-a, după ce a obţinut o bursă la Fundaţia „Principesa Margareta a României“, unde a lucrat cu actorii de la Operă şi a cântat pentru prima dată pe scena Ateneului şi pe cea a Teatrului Naţional din Bucureşti – era vara lui 2018 şi abia împlinise 18 ani. „E nevoie de foarte multă muncă, să te afirmi, să creşti treptat de la un necunoscut, la un copil talentat, la un copil foarte talentat, la un copil talentat care are şi un mesaj de transmis, apoi ca personalitate, apoi ca vocea unei naţiuni şi ca un om care te inspiră“, mărturiseşte tânăra.
Niciodată nu i-a fost ruşine că provine din etnia romă. Inteligentă, ambiţioasă şi foarte hotărâtă, Isabela a reuşit să demonstreze că orice este posibil în viaţă, dacă îţi doreşti cu adevărat. „Nu există ruşine faţă de ceea ce sunt, atât timp cât nu dau în cap, nu fur, nu scuip sau alte stereotipuri pe care ni le bagă pe gât societatea. Faptul că sunt de etnie romă e principalul lucru care mă face să fiu specială şi am ştiut asta din copilărie.
Şcoala abia începuse, iar profesorii erau fascinaţi de acest copil «fenomen» care provine dintr-o familie de romi. De ce erau atât de miraţi oamenii cu prejudecăţi? În primul rând, că eram albă ca laptele. Apoi, că eram un copil supradotat care era mereu cu câţiva paşi în faţa celorlalţi şi că nimic din ce eram şi ce făceam nu coincidea cu ce credeau ei că înseamnă să fii rom“.
