O gasca de bucuresteni face un lucru mult mai tare. Pleaca cu longboard-urile spre Vama Veche, bastion al celor care vor sa se distreze fara fite, fara fasoane, fara bani, fara nici un fel de restrictie.
Aventura lor nu reprezinta o premiera. Au facut acelasi lucru si anul trecut, cand au pornit din Bucuresti si dupa cateva zile au ajuns pe Litoral. Tura se va repeta si anul acesta, numai ca startul, programat duminica, 26 aprilie, se va da din Calarasi.
“A fost tare de tot anul trecut. Am dormit in cort, pe unde am apucat. Anul acesta pornim de la Calarasi, deja suntem mai organizati, avem chiar si o echipa de suport cu noi. Vom trece Dunarea pe la Calarasi si ne vom indrepta catre Vama Veche prin dealurile Dobrogei. Speram sa ajungem la destinatie pe 1 mai”, a declarat Vladimir Simion Boeriu, unul dintre initiatori.
Evenimentul este organizat impreuna cu fundatia Green Bombers si la el pot lua parte inclusiv biciclistii nonconformisti, adepti ai miscarii Rock'n'Roll Bombers!