Ziua Mediului este marcată printr-o serie de evenimente care vor avea loc la acest sfârşit de săptămână în Capitală. Fie că vă place să pedalaţi, să dansaţi sau să vă petreceţi timp în aer liber iată ce puteţi face în acest week-end în Bucureşti.
NATURA Fest: Parcul Cişmigiu, 5-6 iunie
Ziua Internațională a Mediului este sărbătorită la „NATURA Fest”. Timp de două zile, în Parcul Cișmigiu vor avea loc expoziții de artă cu materiale reciclate, ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, jocuri, o plimbare prin București cu bicicletele, dans, dar și multe alte surprize!
NATURA Fest se aliniază mișcării mondiale care se desfășoară sub egida Programului de Mediu al Națiunilor Unite (UNEP). Sloganul acestei ediţii este "Reciclează, reutilizează, recreează". Festivalul îşi propune ca prin atelierele creative ce au la bază materiale reciclabile, destinate atât copiilor, cât și adulților, şi prin intermediul altor activităţi să atragă atenţia asupra importanţei protejării mediului înconjurător.
Bucureştenii pot participa la Crosul verde al bicicletelor care va avea loc sâmbătă, 6 iunie, de la ora 10:00. Înscrierea se va face pe baza unui material reciclabil adus de fiecare participant, iar organizatorii propun startul în Parcul Cișmigiu, continuând pe Bulevardul Regina Elisabeta, Piaţa M.Kogălniceanu, Strada Vasile Pârvan, Strada Berzei, Bulevardul Uranus, Piaţa Victoriei - Calea Victoriei – Bulevardul Regina Elisabeta, cu linia de finish tot în Parcul Cişmigiu.
Pentru a vă înscrie la cros puteţi aduce de acasă un material reciclabil, precum deşeuri electrice şi electronice/ baterii şi acumulatori, urmând ca la finalul traseului fiecare “luptător pentru natură” să primească un cadou din partea organizatorilor. Nu uitați casca! :)
NATURA Fest este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, în parteneriat cu Asociaţia pentru Cultură Urbană şi Mediu şi cu sprijinul Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti.
Femei pe Mătăsari: 5-7 iunie, strada Mătăsari din Bucureşti
Femei pe Mătăsari a ajuns la ediţia cu numărul 5. Între 5 şi 7 iunie strada Mătăsari se închide accesului publicului şi se umple de femei talentate care aduc în atenţia publicului proiecte culturale, educaționale și sociale. În cadrul celor trei zile de festival urban vor avea loc prezentări de modă, concerte, proiecţii pe clădiri, jocuri, cinematograf în aer liber şi teatru în stradă. Nu vor lipsi dezbaterile privind rolul femeii în societate şi seminariile pe teme controversate.
SkirtBike – bicliclistele ies la plimbare pe 7 iunie
Fetele pe biclicletă îşi dau întâlnire anul acesta la cea de-a şasea ediţie a paradei SkirtBike care se va desfăşura în 12 oraşe din România.
„Pentru noi SkirtBike înseamnă comunitate, prietenie, bucurie, libertate, femei, biciclete, tradiție, fuste, eleganță, cultură, transport alternativ, urban. Un mix de cuvinte care dau definiția celor 6 ani de eleganță pe două roți, în care am promovat împreună bicicleta în rândul femeilor”, descriu organizatoarele evenimentul.
În București, peste 1.900 de bicicliste și-au anunțat deja prezența pe 7 iunie, în pagina evenimentului și aproape 1.000 de bicicliste au completat dejaformularul de înscriere. Fetele şi-au dat întâlnire la Palatul Copiilor începând cu ora 16 iar de la 17 se pun pe pedalat pe traseul Bd. Tineretului- Bd. Dimitrie Cantemir-Piața Unirii-Piața Universității- Piața Rosetti- bd. Pache Protopopescu – str.Mătăsari – Femei pe Mătăsari. Celelalte oraşe în care se pedalează în fustă sunt Brașov (6 iunie), Iași (7 iunie), Deva (14 iunie), Arad (14 iunie), Oradea (14 iunie), Constanța (21 iunie), Târgu Mureș (21 iunie), Alba Iulia (27 iunie), Cluj (4 iulie), Drobeta (4 iulie) şi Baia Mare (5 iulie).