Ţăranul Ion Roată a intrat în istoria neamului românesc fiind asociat cu unul dintre cele mai importante evenimente care au dus la clădirea României. Mica Unire de la 1859. El a jucat un rol important în înfăptuirea Unirii sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, fiind ales deputat în divanul Ad-hoc al Moldovei. Inspirat de povestea lui, Ion Creangă l-a făcut personaj de poveste.
Un țăran din satul Câmpuri din fostul județ Putna (Vrancea) este, după domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cea mai emblematică imagine a Micii Uniri din anul 1859.
Ion Roată s-a născut în anul 1806 într-o familie de ţărani muncitori, clăcaşi pe moşia boierului din sat. Deşi n-a avut parte de şcoală şi nu ştia nici măcar să scrie, Ion Roată s-a dovedit cel mai potrivit pentru a-şi reprezenta semenii şi interesele lor. Era cinsitit, avea mintea ageră şi nu se sfia să le spună boierilor verde-n faţă care îi este părerea. Aşa a ajuns să fie ales reprezentant al clăcaşilor. La alegerile din 1857 a fost ales, cu unanimitate de voturi, deputat al judeţului Putna în Divanul ad-hoc al Moldovei.
Ion Roată a fost cel care a adus în Divan, în 1857, „Propunerea deputaţilor săteni“, o jalbă în care erau descrise suferinţele ţărănimii din Moldova care dorea împroprietărirea clăcaşilor. Roată era primul semnatar al documentlui care a stârnit mare scandal în Divan. După închiderea şedinţelor Divanului, din cauza atitudinii sale ostile împotriva boierimii a căzut în dizgraţia autorităţilor. A fost considerat „stricător al ordinei publice“ şi a fost arestat de Poliţia Iaşi. A fost eliberat „pe chezăşia judeţului şi a locuitorilor din satul Câmpurile“.
Țăranul din Putna a dovedit că nu este cu nimic mai prejos de ceilalţi aleşi şcoliţi. „Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temeiu pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Aşa e ţăranul: nu prea ştie multe. Şi moş Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său”, îl descrie Ion Creangă pe ţăranul Ion Roată.
”Văzând eu de la o vreme că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinţi şi m-am dus la boier să mă jeluiesc. Si boierul, în loc de un cuvânt bun, m-a scuipat drept în obraz, de faţă cu slugile sale şi cu alţi oameni ce se aflau atunci la curte, încât am crezut că a căzut cerul pe mine de ruşine! Ba încă m-a şi ameninţat că altă dată, de mi-a mai călca piciorul în ograda boierească, are să poruncească să mă întindă la scară şi să mă bată cu biciul! Si cu rânduiala asta, măria-ta, în câţiva ani de zile m-a calicit cu desăvârşire, şi mi-a ridicat şi cinstea, care pentru mine a fost cel mai scump lucru!
Cuza-vodă a stat neclintit şi s-a uitat ţintă la moş Ion Roată, cât a vorbit el. Si când a isprăvit vorba, vodă i-a pus doua fişicuri de napoleoni în mână, zicându-i cu bunătate:
– Tine, moş Ioane, acest mic dar de la mine, şi întâmpină-ţi nevoia, de azi pe mâine, cum te-a lumina Cel-de-sus! Iar pe boier lasă-l în judecata lui Dumnezeu, căci „El nu bate cu ciomagul”.
Lui moş Ion Roată i se umplură din nou ochii de lacrimi, şi, sărutând mâna lui vodă, ca semn de mulţumire, zice oftând:
– Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne, măria-ta?
– Cu ruşinea, iacă aşa rămâne, moş Ioane, zise Cuza-vodă, sărutându-l pe un obraz şi pe altul, în faţa mulţimii adunate acolo. Du-te şi spune sătenilor dumitale, moş Ioane, că, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea.„
