Scoțianul Daniel Portman este cel de-al cincilea actor de la Hollywood care va lua parte la eveniment, după Mark Pellegrino ("Supernatural", "Lost"), Sylvester McCoy ("Dr. Who", "The Hobbit"), David Anders ("Vampire Diaries", "Once Upon A Time") și Charles Dance ("Game of Thrones", "The Imitation Game", "Dracula Untold"). În "Game of Thrones", Portman îl joacă pe Podrick Payne, un scutier aparent naiv și timid, care s-a remarcat prin acțiuni surprinzătoare, de mare curaj.
Cei aproximativ 40.000 de vizitatori așteptați la ediția din mai 2016 a East European Comic Con vor avea parte de o experiență de neuitat: pe lângă întâlniri cu actori de la Hollywood vor exista o competiție regională de gaming și o întreagă zonă destinată jocurilor video în care vor putea fi testate cele mai noi apariții.
Potrivit organizatorilor, vor avea loc, de asemenea, concursuri de cosplay pentru toți cei care doresc să se transforme într-un personaj preferat. Vor exista și quiz-uri, elemente de recuzită de pe platourile de filmare, interacțiuni cu expozanții, dar și cu cei mai importanți creatori de content din mediul online. Printre aceștia din urmă se numără Romercial, Dani pe Net și Creative Monkeyz.
Biletele pentru fotografiile și autografele cu Daniel Portman vor fi disponibile începând cu data de 9 mai. Abonamentele sunt disponibile în rețeaua Eventim, la prețul de 89 de lei.