Motto: „honni soit qui mal y pense”
SITUAȚIA NR. 1: „Nu te supăra, vezi că ți-a căzut ceva pe jos”, „A, nu, am aruncat-o eu, că nu-mi trebuie”, „Păi asta era ideea... dacă nu-ți trebuie, o arunci la gunoi, nu pe stradă”, „Și tu ce vrei, fă?
Te-a băgat cineva în seamă, ai draci pe tine, ce-ai? Te bagi în seamă, așa, ca proasta”, „Nu m-aș fi băgat dacă nu m-ar fi deranjat gestul dumneavoastră, orașul nu e un coș de gunoi”, „Și ce-ți pasă, fă, ție unde arunc io gunoiu?, hăă?
Vrei să te iau la p... acuma, vrei să te bat pînă cazi pe jos? Iete la ia, curva dreq, s-a adunat toate nebunele să ne dea noo lecții”.
Nu consider discuția încheiată, dar prietena mea mă trage de mînă și-mi spune să stau locului, că mă bate astea de mă-ndoaie.
Bine, dar nu pot să stau așa, trebuie să am o atitudine! Dacă stăm toți așa, nu se mai schimbă nimic.
„Da, și schimbi tu cu atitudinea ta!”, îmi spune prietena mea, care e mult mai pacifistă decît mine. „Tu, într-o zi, o să vii bătută acasă”.
SITUAȚIA NR 2: „dă-mi geanta, biiiiip, biiiiip, biiiiip, acum să mi-o dai, în acest moment! Îți poruncesc!”, „Tu??? Să-mi poruncești mie??? Ahahahaha-haaa, ahhaahhaaha, cît de proastă e”.
Sînt patru cetățeni de etnie neprecizată. Sînt doi mari și grași și doi slăbănogi. Eu mă iau de cel mai gras și mai mare.
Sînt singură și mi-au smuls geanta din mînă. E o geantă mică, de pițipoancă neizbutită. Mă bat cu ăla mare și gras dar nu prea am sorți de izbîndă.
În geantă n-am mai nimic, o carte și un portofel cu cîțiva bani în el, nimic special. Toată lumea se uită, nimeni nu intervine.
Mă bat cu doi cetățeni de etnie neprecizată. De fapt, ei mă căpăcesc pe mine. Pentru prima oară în viața mea, mi-e frică de oameni.
Întîmplător sau nu, un autobuz oprește și-și deschide ușile. Eu sar în autobuz, ăștia dau să vină după mine, dar autobuzul își închide repede ușile.
A fost ca-n filme. O scenă ireală. Parcă autobuzul ăla a venit acolo din senin. Mă bucur totuși c-am scăpat întreagă. Îmi bag picioarele-n ea de geantă.
Geanta mea preferată, gen vintage.
SITUAȚIA NR. 3 (senzație de deja-vu): O cetățeană de etnie neprecizată așteaptă politicos să se deschidă ușile autobuzului în care se află, ca să arunce niște gunoi în stația de autobuz.
„De ce ați aruncat gunoiul pe jos, în stație? De ce?”, „Ce-ai, fă, ai draci pe tine? Te-a băgat cineva în seamă?”,
„Nu m-aș fi băgat în seamă dacă nu m-ar fi deranjat gestul dumneavoastră. Gunoiul nu se aruncă pe jos, gunoiul se aruncă la tomberon”, „Și unde vrei, fă, să arunc gunoiu-n mașină, hă? Fă, nebuno, ai draci pe tine, ce-ai? Te-a găsit pandaliilii?
Ia uite cum se bagă unele-n seamă, nebuna dreq, huooo, țicnito!”.
Un alt cetățean de etnie neprecizată îi sare în apărare matahalei de etnie neprecizată: „Uită-te la tine cum te-ai îmbrăcat, fă, te-ai îmbrăcat în pantaloni, să ți se vadă curu, să să uite bărbații la tine, curvă ordinară, că mîncaț banii statului!
Ai batic și ți-l pui la gît în loc să ți-l pui pă cap, panaramă!
Te bagi în seamă, nef...ta dreq ce ești, mîncaț banii statului de pomană și vă luaț de oameni pe stradă, huoooo”.
Eu, din aceste întîmplări cu cetățeni de etnie neprecizată, am învățat că mănînc banii statului de pomană și că sînt curvă.
