Acum 500 de ani a fost scris cel mai vechi document în limba română păstrat până în prezent, acesta reprezentând totodată și cea mai veche atestare documentară cunoscută a denumirii de Țara Românească. Scrisoarea boierului Neacșu Lupu din Câmpulung către judele Brașovului Hans Benkner (Hanăș Begner) a fost redactată probabil în 29-30 iunie 1521 la Câmpulung-Muscel.
Documentul a fost găsit de arhivarul Friedrich Wilhelm Stenner, în 1894, în arhivele oraşului Braşov, fiind ulterior redescoperit şi valorificat de marele istoric Nicolae Iorga.
În documentul confidențial, boierul român îl informa pe destinatar despre acțiunile turcilor de la sudul Dunării privind pregătirea campaniei de cucerire a Ungariei de către sultanul Soliman I Magnificul.
Conform informațiilor lui Neacșu, Soliman I a înaintat cu trupele sale dinspre Sofia spre Dunăre și apoi pe cursul ei înspre amonte. Pentru pregătirea lucrărilor de geniu, la Nicopole erau mobilizați câte 50 de oameni din fiecare localitate, Dunărea urmând a fi traversată probabil pe la Porțile de Fier, cu ajutorul unor ingineri aduși de la Constantinopol. Pentru a-și asigura operațiunea, sultanul i-ar fi permis pașei de Nicopole, Mahomed-beg, să treacă la nord de Dunăre, prin Țara Românească spre Transilvania, ceea ce reprezenta un motiv de îngrijorare pentru domnitorul român Neagoe Basarab.
Date fiind gravitatea și importanța informațiilor, Neacșu îl avertiza pe destinatar asupra necesității luării unor măsuri defensive urgente și a păstrării confidențialității datelor comunicate și, implicit, asupra identității sale.
Scrisoarea se încadrează în ansamblul istoric al luptei antiotomane și relevă relațiile foarte strânse dintre negustorii sași din Brașov și cei români din orașele din Moldova și Țara Românească, relațiile de afaceri ale lui Neacșu cu negustorii brașoveni fiind atestate de un document din anii 1510 -1512, în legătură cu un proces privind reglementarea unor datorii ale acestuia.
Textul a fost scris cu litere chirilice, iar conținutul propriu zis, în limba română, este încadrat de o formulă de introducere și de încheiere în slavă, notează Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe. Limba veche română folosită în scrisoare este asemănătoare ca formă limbii actuale, și, în pofida utilizării literelor chirilice și a unor fraze în limba slavă, au fost identificate 175 de cuvinte românești de origine latină din totalul de 190 folosite în text, excluzând repetițiile și substantivele proprii.
Iată conținutul transcris al scrisorii: „Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I B(o)gom darovannomu zupan Hanăș Begner ot Brașov mnog(o) zdravie ot Nécșul ot Dlugopole.
(Înțeleptului și nobilului și cinstitului și de Dumnezeu dăruitului jupan Johannes Benkner din Brașov, multă sănătate de la Neacșul din Câmpulung).
I pak (și iarăși / de asemenea) dau știre domnietale za (despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul (se referă la Sultanul Soliman I Magnificul) au ieșit den Sofiia și aimintrea nu e. Și se-au dus în sus pre Dunăre.
I pak să știi domniia-ta că au venit un om de la Nicopoe (Nicopole) de mie mi-au spus că au văzut cu ochii lui că au trecut ceale corăbii ce știi și domniia-ta pre Dunăre în sus.
I pak să știi că bagă den toate orașele câte 50 de oamini să fie în ajutor în corăbii.
I pak să știi cumu se-au prins nește meșteri den Țarigrad (Istanbul) cum vor treace aceale corabii la locul cela strimtul ce știi și domniia ta.
I pak spui domnietale de lucrul lu Mahamet-Beg, cum am auzit de boiari ce sânt megiiaș(i) și de genere-miu Negre, cumu i-au dat împăratul slobozie lui Mahamet-Beg, pre io-i (unde-i) va fi voia pren Țeara Rumânească, iară el să treacă.
I pak să știi domniia ta că are frică mare și Băsărab (Neagoe Basarab) de acel lotru de Mahamet-Beg, mai vârtos de domniele voastre.
I pak spui domnietale ca mai-marele miu de ce am înțeles și eu. Eu spui domnietale, iară domniia ta ești înțelept și aceaste cuvinte să ții domniiata la tine, să nu știe oamini mulți și domniele vostre să vă păziți cum știți mai bine.
I B(og)i te ves(e)lit, Aminu.
(Și Dumnezeu să te slăvească, Amin)”
Scrisoarea a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în vechile arhive ale Primăriei din Brașov, fiind păstrate astăzi la Arhivele Naționale ale României – filiala Brașov, Fond Primăria orașului Brașov, Colecția de documente Stenner, Seria 1 – Slavo-română, Nr. 472, accesibilă și online pe portalul Arhiva Medievală a României, un proiect implementat de Universitatea din București în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Arhivele Naționale ale Norvegiei, finanțat din granturi SEE – www.arhivamedievala.ro
