Un avion care efectua cursa de la Mumbai (India) la Londra (Marea Britanie) a fost nevoit să revină la bază la jumătatea zborului după ce un șobolan a fost reperat la bord. Cursa aeriană AI-131 a companiei Air India se afla deasupra Teheranului atunci când un pasager a văzut o rozătoare alergând în jurul cabinei, a informat joi cotidianul 'Times of India'.
Pilotul a întrerupt cursa spre Londra și a întors avionul înapoi la Mumbai ca "măsură de precauție" în cazul în care șobolanul ar fi putut roade vreun cablu electric sau de control al aeronavei.
"Prezența rozătoarei de la bord este în curs de investigare. Avionul este deratizat", a declarat un oficial al companiei aeriene care a solicitat anonimatul. Cei 256 de pasageri ai zborului de miercuri și-au continuat călătoria mai târziu, cu un alt avion.