Întrebat dacă va pleca la PRU, Ponta a răspuns: ”Eu aș vrea să rămân la PSD, că eu nu am fost în niciun alt partid. Nu depinde doar de mine chestia asta. Bănuiesc că sunt oameni care nu ar vrea (să rămână în PSD - n.r.). Eu nu am absolut nicio nemulțumire și nu am nimic de reproșat către 99% dintre membrii PSD”.
Declaraţia urmează unor precizări recente ale fostului premier făcute în pagina sa de Facebook, referitoare la zvonurile de pe piaţă, potrivit cărora ar pleca din PSD şi s-ar duce la PRU.
„De dimineaţă, Antena3 mă tot transfera la alt partid. Am văzut că ieri m-a transferat RTV şi acum citesc la un mare analizator că, de fapt, mă tot mut la Iohannis!
Evident că doar nu o să strice ştirea şi să mă întrebe şi pe mine dacă e adevărat sau nu!”!, scria, acum o săptămână, Victor Ponta.
Acum, dacă tot a fost întrebat de B1TV, fostul premier a completat răspunsul, precizând că el a contribuit la notorietatea partidului lui Bogdan Diaconu.
”Am contribuit la creșterea de notorietate a PRU, exact cum am făcut în ceea ce privește ALDE. Domnul Tăriceanu era un singur om. Și i-am spus că eu cred că PNL nu va mai fi un partid liberal și uite că am avut dreptate. L-am numit președintele Senatului și m-am certat cu PSD-iștii și le-am spus să gândească pe termen lung. Și uite că a fost un proiect de succes. Închipuiți-vă acum PSD fără ALDE, ce făceam în alegerile locale? La fel am ajutat UNPR-ul după 2012”, a declarat Ponta.
Fostul prim-ministru consideră că este nevoie în România de un partid naționalist.
”Îl cunosc pe Bogdan Diaconu, eu l-am pus pe liste în 2012, eu l-am rugat să plece din PSD când o luase pre tare cu chestia cu ungurii. Cred că Bogdan a învățat mult. Cred în faptul că există un electorat și o nevoie în România de un partid și de o mișcare politică autentică, nu creată prin laboratoare și am zis: da, te ajut, îți dau idei. Eu cred că pentru PSD și pentru România ar fi bine să avem un partid național sau naționalist, dar în sens modern, nu în sensul exceselor. Noi nu semănăm cu Le Pen că nu avem problema cu migranții.
Mai mult decât mine, știți cine i-a ajutat pe cei de la PRU? Bătaia asta (mediatică - n.r.). Important este că le-a crescut notorietatea, important este că au atras atenția”, a spus fostul premier.
În intervenţia de la B1TV, Ponta nu a mai pomenit despre ce scrisese în aceeaşi postare de acum o săptămână, şi anume că, într-un limbaj de microbist, pe el „altă echipă din ţară” nu îl prea tentează pentru un „transfer”. „Dar dacă am o ofertă de la o echipă mare din Europa, care joacă şi în Champions League, nu zic nu. Să vedem cât cere PSD la transfer (că doar nu mă dau aşa liber de contract!)”. Din aceste două declaraţii înţelege fiecare ce poate sau ce doreşte.