Parlamentarii jurişti sunt de acord cu înfiinţarea comisiei de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009. Pentru ca ancheta parlamentară să nu se suprapuna cu cea a Parchetului General, membrii comisiei nu vor investiga abuzul în serviciu şi falsificarea documentelor electorale.
"Pentru a nu mai exista niciun fel de confuzie am făcut un amendament în care se precizează foarte clar că obiectul comisiei nu poate să constituie cercetarea în zona infracțiunii de abuz în serviciu și de falsificare a documentelor electorale, infracțiune de care nu am prea auzit, în așa fel încât să nu ne suprapunem peste ancheta făcută de către Parchet. Doar în Regulamentul Camerei se vorbea că este interzisă o astfel de suprapunere, am precizat în mod expres că nu intrăm în această zonă, prin urmare nu mai avem niciun motiv să blocăm adoptarea hotărârii", a explicat marţi preşedintele Comisiei Juridice din Cameră, Eugen Nicolicea, conform agerpres.ro.
Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au dat marți un raport de adoptare hotărârii privind înfiinţarea comisiei de anchetă, cu 19 voturi pentru, 8 împotrivă şi o abţinere.
PNL și USR au anunţat că vor vota împotriva comisiei de anchetă, în timp ce PSD și UDMR a spus că o susţin.