"Am refixat principalele teme de campanie pe care le are Partidul Mișcarea Populară, adică promovarea obiectivului național pe care-l propunem, adică a obiectivului de țară, unirea cu Republica Moldova și argumentele de ce. Promovarea ideii că trebuie să se țină cont de referendumul din 2009 cu 300 de parlamentari, necesitatea unei noi legi a Sănătății", a declarat Băsescu, cu o zi înaintea începerii campaniei electorale, la şedinţa Consiliului Executiv Naţional al PMP.
Însuşi Eugen Tomac declara acum o săptămână la Iaşi că în viitorul Parlament nu e nevoie de 466 de aleşi. "Auzim oameni dezamagiti de clasa politica, ca nu e nicio diferenta. Avem obligatia sa le spunem cetatenilor ca Partidul Miscarea Populara e altceva. Ne ducem mai departe obiectivul privind reducerea numarului de parlamentari, pentru ca avem nevoie de oameni eficienti. Nu avem nevoie de 466 parlamentari, cati vor fi din 11 decembrie. PSD si PNL au venit la guvernare in 2012 cu un program extrem de pompos. Au ramas doar simple promisiuni electorale", a spus Eugen Tomac, la lansarea candidaţilor PMP.
Între timp, însă şi-a schimbat părerea. El a anunţat vineri pe Facebook că a sesizat, în prin instanță, Curtea Constituțională, cu privire la neconstituționalitatea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, explicând că peste 3.5 milioane de români din străinătate au fost nedreptățiți de această lege, "elaborată cu bună știință împotriva lor".
Alegerile vor trebui anulate!
El spune că a atacat prevederile care încalcă principiul reprezentativității în ceea ce privește numărul mandatelor pentru românii de peste hotare. "Potrivit Legii 208/2015, elaborată de cuplul PNL-PSD, cei peste 3,5 milioane de români din străinătate vor fi reprezentați în viitorul Parlament de 6 parlamentari. Tot 6 parlamentari vor avea, de exemplu, și românii din județele Covasna, din Tulcea sau din Giurgiu", susţine Tomac.
El spune că dacă CCR îi va da câştig de cauză alegerile parlamentare din 11 decembrie nu ar trebui să mai aibă loc. "Nu putem numi constituțională o lege care ignoră, pur și simplu, o parte importantă a cetățenilor români, îngrădindu-le dreptul de a fi reprezentați, consfințit de Constituție. Am cerut Curții Constituționale să examineze această cerere cu celeritate, având în vedere că suntem deja în plină campanie electorală, iar în cazul în care CC îmi va da câștig de cauză, alegerile vor trebui anulate, iar legea – modificată", a mai afirmat Tomac.
La referendumul din 2009, 77,78% dintre românii prezenţi la urne s-au pronunţat pentru reducerea numărului de parlamentari la 300 şi trecerea la parlament unicameral.