Au trecut două zile de la încarcerea lui Liviu Dragnea și vacantarea funcției de președinte al Camerei Deputaților, iar șefia ajunge din nou la PSD. Social-democratul Marcel Ciolacu a fost ales miercuri de plenul Camerei Deputaţilor în funcţia de preşedinte al acestui for.
El a obținut 172 de voturi pentru, la votul în plen.
Din partea PNL, USR și PMP a candidat Raluca Turcan, care a obținut 100 de voturi, iar candidatul UDMR, Kelemen Hunor, a fost votat de 20 de deputați.
Funcția a devenit vacantă după ce Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare cu executare și încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Ion-Marcel Ciolacu s-a născut la 28 noiembrie 1967. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti (1991-1995) şi a urmat cursurile de masterat în Managementul finanţelor publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (2010-2012).
A urmat cursuri postuniversitare în domeniul economiei dezvoltării locale, managementul relaţiilor publice locale, drept administrativ, finanţe publice, la Universitatea Ecologică din Bucureşti (2003-2004), şi în domeniul securităţii şi apărării naţionale, "Securitate şi bună guvernare", la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti (2008-2009), potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, www.cdep.ro.
Este membru al Partidului Social Democrat (PSD) din 1990. În cadrul formaţiunii social-democrate a deţinut, atât la nivel local, cât şi naţional, funcţiile de vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret PSD Buzău (1996-2000), vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Buzău (2000-2010); vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Buzău (2000-2010); preşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Buzău (2010-2015); membru al Consiliului Naţional PSD, coordonator al Departamentului economie, investiţii şi locuri de muncă (din mai 2015). Este preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Buzău (ales în 2015) şi membru CEx al PSD, potrivit sursei citate.
A fost prefect interimar la Prefectura Judeţului Buzău (noiembrie - decembrie 2005); consilier juridic ALCOM SRL (2004-2005, 2006 - mai 2007); director executiv la URBIS SERV SRL (mai 2007 - iulie 2008).
În perioada 2008-2012 a ocupat funcţia de viceprimar al municipiului Buzău.
La alegerile din decembrie 2012, Ion-Marcel Ciolacu a fost ales deputat din partea PSD în circumscripţia electorală nr. 10 Buzău, colegiul uninominal nr. 7. A deţinut funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor, membru al Biroului Permanent, din februarie 2015.
La alegerile din 11 decembrie 2016, a obţinut un mandat de deputat în circumscripţia electorală nr. 10 Buzău (validat la 21 decembrie 2016).
A fost lider al Grupului Parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor (februarie - iunie 2017). Este chestor al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor (din februarie 2018) şi preşedinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea Codului administrativ (din aprilie 2018).
Ion-Marcel Ciolacu a fost vicepremier fără portofoliu în guvernul Mihai Tudose (29 iunie 2017-29 ianuarie 2018). A deţinut şi funcţia de ministru interimar al Apărării (6-12 septembrie 2017).