Ceremonia a avut loc pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni, unde, după intonarea imnurilor celor două state, președintele Republicii Moldova a dat onorul Regimentului de Gardă și Protocol.
Din delegația președintelui Klaus Iohannis fac parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Ion Oprișor, Andrei Muraru, Leonard Orban, Cosmin Marinescu, Simina Tănăsescu, Laurențiu Ștefan și Sergiu Nistor, secretarul de stat în MAE Daniel Ioniță și șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă.
Cei doi șefi de stat vor avea convorbiri oficiale, după care vor susține declarații de presă.
Nicolae Timofti se va întâlni astăzi și cu premierul Dacian Cioloș și cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.