Republica Moldova. Partidul Platforma Demnitate și Adevăr nu a primit avizul ministerului de Justiție

22 Ian 2016 | scris de Cristi Ionescu
Republica Moldova. Partidul Platforma Demnitate și Adevăr nu a primit avizul ministerului de Justiție

Ministerul Justiției al Republicii Moldova a refuzat să înregistreze Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, au anunțat liderii acestuia, care protestează în aceste momente în fața clădirii ministerului, însoțiți de mii de oameni, informează Jurnal.md și Radio Europa Liberă.

"Am luat decizia să schimbăm Partidul Forța Poporului în Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, însă astăzi ne-au anunțat că nu ne înregistrează partidul. Acești indivizi se joacă cu focul. Nu au nimic în comun cu adevărul și demnitatea. Au găsit motive că nu am fi plătit o taxă care, de fapt, era plătită. Ar fi putut spune acest lucru în ziua în care am depus actele, dar au ținut până în ultimul moment. Este o tentativă de a nu ne admite la alegeri', a declarat liderul Platformei DA în timpul protestului.

Cu toate acestea, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a declarat că formațiunea pe care o conduce și despre care susține că este 'proeuropeană, 'prodemocratică' și 'anti-Plahotniuc', va participa oricum la următoarele alegeri parlamentare.

Alte stiri din Politic

Ultima oră