Ordonanţa "Referendumul", neconstituţională. Ce spune Ponta

26 Mai 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Ordonanţa

CCR a admis astfel o sesizarea depusă de Avocatul Poporului săptămâna trecută. În sesizare, Avocatul Poporului susţinea că nu era nici o urgenţă pentru adoptarea unei astfel de ordonanţe, iar Guvernul a luat această măsură, prin modificarea Legii referendumului, doar pentru două localităţi din ţară.

Totodată, Avocatul Poporului acuză Guvernul că a nesocotit considerentele Deciziei 334/2013 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că modificarea și completarea Legii referendumului sunt constituționale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.

"Or, în situația de față, Guvernul a adoptat un act normativ în materie referendară fără a ține cont de cele statuate de instanța de contencios constituțional în considerentele Deciziei nr. 334/2013, Ordonanța de urgență nr. 15/2016 fiind adoptată chiar în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale", precizează Avocatul Poporului.

Fostul premier Victor Ponta a reacţionat, într-o postare pe Facebook, la decizia CCR. "După odioasa și neconstituționala Ordonanță de Urgență "Prună" de modificare a peste 150 articole din Codul Penal și Codul de Procedură Penală (că tot își pun poalele în cap în fiecare zi toate gorgoaiele spunând că noi vrem să modificăm Codurile), acum a venit o nouă lovitură - normal că modificarea legii referendumului prin ordonanță a Guvernului e greșită!", scrie fostul premier.

El spune că se aşteaptă la unele acţiuni din partea anumitor ziarişti, a liderilor PNL, DNA, Ambasadei SUA, "tinerilor frumoşi şi liberi" şi a ONG-urilor. Aceştia ar condamna abuzul, ar cere demisia Guvernului, ar ieşi în stradă şi ar trimite scrisori de protest la Comisia Europeană, Parlamentul European și ambasadele aflate în București, demascând aceste grave încălcări ale normelor democratice, susţine Ponta.

"Dvs. ce credeți? Vor avea loc aceste acțiuni firești într-o societate democratică? Sau nu se va întâmpla ABSOLUT NIMIC din simplul motiv că această ordonanță neconstituțională a fost adoptată de Guvernul <Lui> și nu de guvernul <Nostru>?! Dubla măsură este din păcate singura lege care se mai aplica azi în România! Legea bunului-simț a fost abrogată prin Ordonanță de Urgență!", conchide fostul premier.

Alte stiri din Politic

Ultima oră