Sorin Grindeanu, premierul desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, a scris un mesaj de Anul Nou, în care promite că guvernul său va lua măsuri pentru a îmbunătăţi viaţa românilor.
"Dragi români,
Anul care tocmai se încheie a fost unul complicat, cu multe încercări. Țara a cunoscut o perioadă plină de incertitudini care încep să se risipească și cu toții sperăm că Noul An ne va aduce liniște, progres și zile mai bune.
Vă asigur că viitorul Guvern va lua de urgență măsurile necesare pentru a crește calitatea vieții românilor. Încrederea pe care dumneavoastră ați avut-o în programul nostru de guvernare ne obligă și ne responsabilizează. Pe această cale, în numele colegilor mei, vă mulțumesc!
Îmi doresc ca 2017 să ne aducă tuturor sănătate, încredere și prosperitate!
LA MULȚI ANI!", a scris Sorin Grindeanu pe pagina lui de Facebook.