Fraţii lui Akram Shhaideh au legături cu regimul de la Damasc, iar acest lucru pare să fi contat în decizia de respingere a propunerii PSD, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate Palatului Cotroceni.
De asemenea, unul dintre fraţii lui Akram Shhaideh (soţul lui Sevil Shhaideh) are interdicţie de intrare spatiul Uniunii Europene, au dezvăluit pentru HotNews.ro surse guvernamentale. Nu este clar care este motivul aplicării acestei interdicţii şi cum a reuşit în aceste condiţii Akram Shhaideh să obţină cetăţenia română în 2015.
El a obţinut cetăţenia pe 7 iulie 2015, prin ordinul 735 emis de preşedintele Autoritătii Naţionale a Cetăţeniei, Monica Cămărăscu. La acea dată, soţia sa, Sevil Shhaideh, era deja ministru în cabinetul Ponta de două luni, fiind numită în mai 2015.
Aceste informaţii se adaugă celor cunoscute deja, respectiv că Akram Shhaideh a ocupat funcţii guvernamentale în regimul Bashar al-Assad din Siria. Rise Project scria săptămâna trecută că soțul lui Sevil Shhaideh este susținător al dictatorului sirian Bashar al-Assad, acuzat de comunitatea internațională de crime de război.
Pe conturile sale de socializare, Akram Shhaideh, de origine siriană, transmite mesaje pro-Assad, folosește simbolurile loialității față de regimul de la Damasc și critică atât rebelii, cât și liderii arabi și vestici care susțin opoziția siriană.
Conform surselor citate, preşedintele Iohannis le-a comunicat înainte de a ieşi public lui Liviu Dragnea şi Sevil Shhaideh motivele respingerii.
Pe de altă parte, surse poitice citate de mediafax.ro susţin că preşedintele Iohannis a avut marţi dimineaţă o discuţie cu Sevil Shhaideh căreia i-a spus că refuză desemnarea sa.
Aceleaşi surse au mai arătat că Liviu Dragnea nu a aflat de la Iohannis despre refuz, ci de la Shhaideh, cu câteva minute înainte de anunţul oficial făcut de Iohannis în intervenţia de la Palatul Cotroceni.