Moţiunea de cenzură: Liberalii încep să dea înapoi

02 Iun 2015
Moţiunea de cenzură: Liberalii încep să dea înapoi
Liberalii au nevoie disperată de voturi pentru ca moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, anunţată pentru 5 iunie, să poată fie adoptată. Ei sunt dispuşi să negocieze mergând până la a adăuga noi teme moţiunii, pe lângă cea privind votul prin corespondenţă.

"Sigur că dacă eventualii noştri parteneri în susţinerea unei moţiuni de cenzură vor să introducă şi alte teme, suntem deschişi negocierilor. Nu este exclus, în cazul în care eventuali parteneri politici doresc să se asocieze acestei moţiuni introducând şi alte teme pentru această moţiune de cenzură, noi suntem deschişi. Oricum, avem un întreg pomelnic de temeiuri care să stea la baza acestei moţiuni de cenzură. Noi am ales votul prin corespondenţă, pentru că l-am considerat cel mai important, pentru că ţine de drepturile fundamentale ale omului", a declarat prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban la RFI.

El spune că, cel mai probabil, dacă moţiunea va fi depusă pe 5 iunie, aceasta va fi supusă votului peste două săptămâni. "Depunerea va fi pe cinci, cel mai probabil Birourile Permanente reunite, care trebuie să decidă calendarul moţiunii de cenzură se vor întruni luni, pe opt iunie şi atunci o să ştim cu precizie când se va citi şi când se va dezbate şi vota (...). Cel mai probabil, citirea se va face în cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil miercuri, iar dezbaterea şi votul moţiunii, săptămâna cealaltă", a explicat Orban.

Pînă atunci, se fac aranjamentele. "Există o deschidere la nivelul parlamentarilor, în special în discuţii individuale, iar în PSD şi în UNPR în mod evident există o stare de nemulţumire profundă faţă de Victor Ponta şi faţă de modul în care funcţionează Guvernul şi mai ales faţă de modul în care Guvernul tratează Parlamentul. Nu ştiu dacă această nemulţumire se va contabiliza în voturi, depinde foarte mult şi de ce va face majoritatea guvernamentală, dacă-i va lăsa pe oameni să voteze. Dacă-i lasă pe oameni să voteze, e posibil orice rezultat. În mod evident că am discutat cu parlamentari ai UNPR, am discutat cu parlamentari ai PSD, care sunt înclinaţi să voteze împotriva Guvernului Ponta", susţine prim-vicepreşedintele liberal. 

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, admite că la capitolul calcule, moţiunea liberală nu stă deloc bine. "Calculul matematic efectiv al structurilor grupurilor parlamentare ne dezavantajează. În schimb, în condițiile în care oricine ar manifesta disponibilitate, înțelegere și participare la această dezbatere credem că putem lua mult mai multe voturi decât calculul aritmetic", a declarat azi Stroe.

Dacă Ludovic Orban susţine ideea negocierilor, deputatul PNL, Ovidiu Raetchi, îi acuză pe pesedişti de tergiversări. "Înțeleg că PSD tocmai a scos din sertar, la Senat — ca primă Cameră sesizată, o inițiativă legislativă privind votul prin corespondență pentru Diaspora (inițiator: Adrian Anghel). Proiectul a plecat, spre avizare, la Consiliul Legislativ și Guvern — în acest fel Ponta va putea spune, în ziua dezbaterii moțiunii de cenzură, că Guvernul s-a pronunțat în favoarea legii, deci e inocent în domeniu. Moțiunea de cenzură își face efectul și PSD începe să vorbească pe subiect ! Nu cred că sunt dispuși să treacă o astfel de lege, vor doar să genereze confuzie, dar este totuși un prim pas spre normalitate: după șase luni de tăcere, PSD, în sfârșit, spune ceva pe tema votului prin corespondență! (...) Moțiunea PNL merge mai departe, am luat în calcul aceste manevre pesediste de tergiversare și tematica e mai amplă. Vom menține presiunea pe Ponta până când adoptă proiectul cerut de Diaspora și organizează alegerile parțiale în Romania, credibilitatea lui e oricum nulă'", susţine Raetchi într-un comunicat. 


Alte stiri din Politic

Ultima oră