"În urma întâlnirii la nivel central în cadrul Mișcării Populare de sâmbătă, 16 ianuarie, eu am fost validat de către partid să fiu candidatul Mișcării Populare la Primăria municipiului Giurgiu, dar iau foarte mult în calcul și candidatura domnului Crăcea, eu o să mă retrag și o să candideze el pentru că evenimentul Marius Crăcea a fost un eveniment major, a stârnit ambiții și invidii din partea adversarilor politici, a creat cea mai mare vibrație națională în partidul Mișcarea Populară după preluarea partidului de către Traian Băsescu în funcție de președinte. Nu spun că a creat o vibrație mai mult decât aceea, dar este a doua vibrație pe care a creat-o în partid. Chiar și babele surde au ajuns să afle de Mișcarea Populară", a declarat președintele organizației județene a Mișcării Populare Giurgiu, Ionel Dinu.
El susține că l-a apărat pe Marius Crăcea în fața colegilor de partid la nivel național.
"Nu a hărțuit pe nimeni, nu a violat pe nimeni și nu este un psihopat, este un om normal care merge pe stradă drept, cu studii, cu licență și trei masterate. Eu nu am știut ce va spune, dar știam că va veni cu un lucru care va zgudui România. Cum credeați că pot să îl scot din mâna șacalilor când în presă au început să muște din el!? Eu ce trebuia să fac? Era normal și firesc să îi dau excluderea din partid. Când l-am exclus din partid presa și l-a asumat, a devenit victimă și a început să îl laude. Acum el a fost repus în toate funcțiile avute, Traian Băsescu mi-a trimis sms: 'Marius Crăcea să își continue activitatea la Giurgiu' ... Dar nu mai vrem să creăm evenimente de genul ăsta pentru că altfel s-ar putea să cădem în penibil", a mai spus Ionel Dinu.
La conferința de presă a Mișcării Populare Giurgiu a fost prezent și Marius Crăcea, care a stat în sală alături de jurnaliști, el precizând că astăzi nu răspunde întrebărilor presei. Marius Crăcea, lider interimar al organizației municipale Giurgiu a MP, a devenit un subiect pentru presă în ultimele săptămâni după ce a anunțat public că își caută o iubită pentru că trebuie să se pregătească pentru situația în care va deveni candidat în alegerile locale.