Președintele Klaus Iohannis a participat astăzi la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Cu acest prilej, Iohannis a ţinut un discurs în care a vorbit despre aspiraţiile europene ale R. Moldova şi sprijjinul acordat de România chişinăului pentru a parcurge drumul integrării, exprimându-şi convingerea că, făcând parte din UE, românii de pe cele două maluri ale Prutului se vor regăsi şi într-o unire trainică.
"România va fi mereu de partea dumneavoastră, domnule Președinte. Cred cu tărie că Republica Moldova își poate împlini destinul doar în Uniunea Europeană. Vom fi alături de cetățenii Republicii Moldova oricât de mult efort va trebui să depunem și oricât va dura. Sunt, totodată, convins că oamenii de pe cele două maluri ale Prutului se vor regăsi într-o bună zi nu doar în Uniune, ci și în comuniune", a spus Iohannis, conform unui comunicat al Preşedinţiei.
De asemenea, şeful statului i-a transmis omologului său moldovean, Nicolae Timofti, că şansa R. Moldova pe drumul integrării europene se numeşte România, iar autorităţile de la Chişinău trebuie să ia unele măsuri.
"Republica Moldova trebuie ca în viitor să facă eforturi susținute pentru a împlini procesul de reformare a statului. Consolidarea statalității înseamnă în primul rând asumarea în practică a valorilor și principiilor europene fără de care nu poate exista integrare deplină. Combaterea corupției, stabilitatea economică și întărirea instituțiilor reprezintă singura cale de succes. O spun din nou: Moldova are o mare șansă pe care noi n-am avut-o la momentul aderării. Această șansă se numește România, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, astăzi cel mai redutabil susținător al Republicii Moldova în procesul de integrare. Profit de această ocazie pentru a saluta rezultatul alegerilor locale din Republica Moldova. Faptul că partidele proeuropene au reușit să câștige orașe importante, inclusiv Capitala, demonstrează dorința cetățenilor de a îmbrățișa și de a-și însuși valorile europene și hotărârea pentru susținerea parcursului european. Sperăm cu toții că această opțiune manifestată la alegerile locale se va concretiza foarte curând în constituirea unui guvern de coaliție, cu o clară orientare proeuropeană, decis să continue reformele începute în Republica Moldova", a mai spus preşedintele Iohannis.
De asemenea, şeful statului a anunţat că România va continua să investească în pregătirea tinerilor din Republica Moldova, amintind că ţara noastră alocă deja anual 5.000 de burse de studiu pentru studenții din Republica Moldova, iar universitățile cooperează în cadrul unor numeroase programe bilaterale, dar și europene, prin schimb de studenți și profesori. Iohannis a adăugat că peste jumătate din copiii preșcolari din R. moldova beneficiază de programul finanțat de România pentru renovarea și dotarea grădinițelor.
Citiţi mai multe ştiri din Politică!