Într-un comunicat de presă oficial care conține mesajul transmis Congresului Uniunii Democrate Maghiare din România, publicat în data 17 aprilie 2015 pe site-ul Administrației Prezidențiale, președintele României Klaus Iohannis afirma că: „Există multe chestiuni rămase nerezolvate, deziderate ale minorităţilor naţionale privind respectarea efectivă a drepturilor conferite de lege, dar şi nevoia de garanţii mai bune pentru protejarea şi promovarea identităţii lor naţionale. Există, în acelaşi timp, multe provocări care vizează întreaga societate şi clasa politică în ansamblul ei. Schimbarea dorită de cetăţenii României a început să fie înţeleasă de liderii politici, dar este nevoie de eforturi constante şi determinare pe termen lung”.
ActiveWatch remarcă faptul că, numai câteva zile mai târziu, ”acest comunicat de presă a fost înlocuit cu o variantă mai scurtă din care a dispărut orice referire la problemele minorităților naționale din România”. ”Nedumeririi pe care a stârnit-o presei această intervenție similară cenzurii, Departamentul de Comunicare Publică al Președinției i-a răspuns prin publicarea unui nou comunicat, emis pe data de 23 aprilie 2015, în care face precizarea că nici o altă variantă de comunicat de presă decât cea existentă la acest moment pe site 'nu este autentică'”, se mai arată în comunicatul ActiveWatch.
Redăm în continuare comunicatul, așa cum a fost el difuzat presei. ”Dorim să-i reamintim Președintelui României, că ultimul raport de țară publicat în 2014 de către Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (organism de lucru al Consiliului Europei) menționează unele probleme legate de respectarea drepturilor minorităților naționale și formulează recomandări României de a-și revizui legislația în vederea respectării acestora. Problemele cele mai mari sunt legate de interdicția folosirii simbolurilor naționale și/ sau regionale în special de către minoritatea maghiară cât și de refuzul constant al Parlamentului României de a aproba legea privind statutul minorităților naționale.
De asemenea, un alt raport privind implementarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare aprobat de către Consiliul Europei în 2012 menționează multe lacune în ceea ce privește implementarea prevederilor acestui document. Concluzia acestui raport este că drepturile lingvistice ale minorităților naționale din România nu sunt pe deplin respectate și că statul român nu face suficient de multe eforturi pentru protejarea diversității culturale și etnice.
Dorim de asemenea să-i atragem atenția președintelui României că, în chiar aceste zile, la Târgu Mureș autoritățile locale intervin abuziv împotriva unor cetățeni care au instalat pe clădirile ale căror proprietari sunt plăcuțe bilingve cu denumirea străzilor amenințându-i cu amenzi cuprinse între 30.000 și 50.000 de lei. În acest context, faptul că Președinția a retras – ca „neautentice” – toate referirile la problemele minorităților din propriul comunicat este de natură să neliniștească.
Pentru a elimina orice dubii, îi cerem președintelui României Klaus Iohannis să-și clarifice public poziția politică cu privire la situația respectării tratatelor și convențiilor internaționale legate de drepturile minorităților naționale semnate de către România. De asemenea, îi cerem președintelui României să-și asume rolul de mediator între stat și societate și să inițieze și să medieze un dialog real între reprezentanții politici ai minorităților naționale și cei ai majorității românești, pentru a contracara ”calculele electoraliste sau discursurile pline de stereotipuri, cum se întâmplă adesea atunci când se discută în spaţiul public despre autonomie” (conform mesajului retras de pe site-ul Administrației Prezidențiale)”.