Iohannis îi cere lui Cioloş să accepte PSD: Vreau guvern din prima, fără sensibilităţi

21 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Iohannis îi cere lui Cioloş să accepte PSD: Vreau guvern din prima, fără sensibilităţi

"După alegeri e diferit faţă de înainte de alegeri. Acum suntem în fază de precampanie şi campanie. După aceea vom avea o situaţie care reprezintă voinţa electoratului, situaţie care, pe urmă, va trebui să ducă la formarea unui guvern. Eu nu îmi doresc o situaţie în care, după alegeri, apar tot felul de sensibilităţi ca să nu reuşim să formăm un guvern. Eu îmi doresc formarea unui guvern direct din prima. Atunci vom nnegocia, vom discuta şi vom vedea cine are o majoritate, cine pe cine propune şamd. Dar acestea sunt chestiuni care se discută după alegeri'', a declarat preşedintele Iohannis, vineri, la Bruxelles, conform Mediafax.

Premierul Dacian Cioloş a declarat joi, într-un interviu acordat Hotnews.ro, că nu se dă la o parte dacă i s-ar propune postul de premier şi se va implica, aşa cum cum a făcut-o şi în noiembrie anul trecut. El precizează, însă, că nu se vede implicat într-un guvern de mare coaliţie.

Întrebat, concret, dacă exclude PSD într-o formulă de guvernare, Cioloş a răspuns: "Nu mă văd personal implicat într-o astfel de formulă".

Citiţi şi:

 Iohannis: Cioloş, bun de premier şi după alegeri, dar cu o condiţie

Alte stiri din Politic

Ultima oră