Iohannis-scriitorul, cenzurat de chinezi. Ce pasaje au scos din "Pas cu pas"

21 Noi 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Iohannis-scriitorul, cenzurat de chinezi. Ce pasaje au scos din

Cititorii variantei în limba chineză sunt avertizaţi chiar de la începutul cărţii că "în procesul de publicare" au fost eliminate anumite pasaje. "Trebuie spus că, datorită diferenţelor istorice şi culturale dintre diferite state, a sistemelor sociale diferite şi a drumului diferite pe care îl urmează fiecare (stat), există diferenţa între anumite opinii ale autorului şi opiniile noastre şi de aceea în procesul de publicare am eliminat anumite pasaje", se precizează la începutul cărţii, conform unui expert în limba chineză, consultat de HotNews.ro.

Iată pasajele eliminate de editura chineză din cartea semnată de şeful statului:

“Experienţa respectivă, în timpul comunismului, a însemnat o totală pierdere de vreme: totul era aberant. Eu pot să accept foarte uşor disciplina dacă înţeleg sensul din spatele ei. Însă disciplina aceea era un nonsens total.” - pag 20-21.

“Şi eu, şi prietenii, şi colegii mei de şcoală îi detestam pur şi simplu pe comunişti şi întregul lor sistem. Evident că lumea asculta Radio Europa Liberă. La petreceri se spuneau bancuri despre comunişti. La vremea respectivă, în Sibiu nu a existat, după ştiinţa mea, niciun fel de opoziţie organizată împotriva sistemului, iar singura formă în care am înţeles eu să-mi manifest dispreţul faţă de comunişti au fost acţiuni de nesupunere civică, absolut banale. Nu am fost un dizident anticomunist. Doar i-am urât, nu i-am putut suferi. Atât. Erau lucruri banale.” - pag. 22-23

“Am stat şi la cozi, n‑aveam încotro, eram obligat s-o fac, la fel ca toată lumea în acele zile. Atmosfera generală mi s-a părut, în schimb, aspectul cel mai descurajant: oameni care nu prea mai aveau speranţe. Noi, tinerii, credeam că există şanse să se schimbe lucrurile, cândva, însă oamenii mai în vârstă nu credeau că se mai poate lega ceva. Lipsa aceasta de speranţă mi se părea dezolantă. Mi se pare trist că astăzi unii români îl regretă pe dictatorul Nicolae Ceauşescu. Eu am fost, cum am mai spus deja, un anticomunist în privat. Am fost împotriva comunismului ca individ, la nivel personal, la fel ca toată familia mea. Atunci nu aveai căi de a exprima aceste lucruri, decât în anumite situaţii de nesupunere civică, despre care am povestit. Sunt un anticomunist convins şi cred că Ceauşescu a fost unul dintre cei mai toxici români. Mulţi spun că a fost bine pe vremea lui pentru că toată lumea avea o casă şi o locuinţă, deşi toată lumea făcea bancuri la adresa lui. Însă uităm de crimele în masă, de faptul că nu puteam să ne spunem părerea cu voce tare, uităm de viaţa gri, uităm de martiri, de călcarea în picioare a simbolurilor naţionale, de falsificarea istoriei; reţinem doar lucrurile bune, ca într-un „filtru roz al memoriei“. Uităm de discriminarea confesională, de faptul că nu puteai să călătoreşti dacă nu erai parte din sistem sau apropiat al sistemului. Vă amintiţi cum ne trezeam la 4 dimineaţa pentru două sticle de lapte? Sau că de multe ori nu aveam ce să punem pe masă? Se pare că am uitat, culmea!, tocmai aceste lucruri. A fost cea mai grea perioadă din istoria recentă a României.” pag 23-24

Alte stiri din Politic

Ultima oră