Liderii coaliției PSD-ALDE - Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin - au semnat miercuri un document prin care îi comunică șefului statului, Klaus Iohannis, că noua propunere pentru funcția de premier este Sorin Grindeanu. Documentul trimis preşedintelui de liderii coaliţiei a ajuns miercuri seara la Palatul Cotroceni.
„Deşi apreciem ca fiind în afara cadrului constituţional procedura prin care nu aţi fost de acord cu desemnarea doamnei Sevil Shhaideh pentru funcţia de prim-ministru, pentru a pune capăt instabilităţii politice actuale care nu este generată de noi şi pentru a evita intrarea ţării într-o criză politică profundă, cu responsabilitate şi respect faţă de votul românilor din 11 decembrie, am decis să vă transmitem o nouă nominalizare în vederea desemnării drept candidat în funcţia de prim-ministru, în persoana domnului Sorin Mihai Grindeanu”, se arată în document.
Liderul PSD, Liviu Dragnea a declarat miercuri că se aşteptă ca preşedintele să-l desemneze joi pe Grindeanu. „Dacă nu avem anunţul mâine, vom înţelege exact care este semnalul”, a mai spus liderul PSD.