Pe fondul conflictului între echipa Dragnea-Firea şi premierul Grindeanu, despre care Victor Ponta afirmă că este "unul toxic, mânat de ambiţii şi frustrări personale", şeful Executivului foloseşte vizita lui Iohannis în SUA pentru a da semnalul că nu vrea să părăsească Palatul Victoria, aşa cum sugereau unii lideri ai PSD deunăzi. Postarea lui Grindeanu este cu atât mai interesantă, cu cât în această seară la PSD se finalizează raportul de evaluare a miniştrilor social-democraţi.
"România are astăzi în față mai multe oportunități, care ne pot îndrepta decisiv pe drumul progresului și prosperității. Dar pentru asta avem nevoie de stabilitate și predictibilitate.
Votul din decembrie 2016 ne-a arătat că și românii vor același lucru: un guvern cu largă susținere parlamentară și stabil. Această încredere pe care ne-au acordat-o românii nu poate fi înșelată cu noi schimbări, noi crize politice, eventual alte alegeri - într-un cuvânt INSTABILITATE.
Vizita lui Klaus Iohannis în SUA a relansat parteneriatul nostru strategic. Întâlnirile pe care le-am avut în Israel, Austria, Franța și Croația, contactele cu oficiali UE, tot acest efort merge în aceeași direcție: să arătăm că România este capabilă să-și respecte promisiunile, că investitorii pot avea încredere în noi.
Depinde de noi să arătăm că suntem o națiune unită și determinată să meargă pe drumul cel bun. Cred că dialogul între Președinția României, Senat, Camera Deputaților si Guvern este important.
Ca români, avem în față aceste oportunități. Doar trebuie să avem suficientă maturitate politică și viziune să și profităm de ele. De aceea, România are nevoie de stabilitate si predictibilitate!", scrie premierul Grindeanu duminică, pe Facebook.
În urmă cu o zi, Gabriela Firea afirma că şi-ar dori o femeie prim-ministru. "Din punct de vedere personal, și nu e o declarație politică, eu mi-aș dori să fie tot o doamnă, o femeie prim-ministru; am mare încredere în capacitatea femeilor de muncă, în loialitatea lor, în modul în care știu să se organizeze și în pragmatismul lor. (...) Femeie care e din actualul guvern sau dintre parlamentarii noștri. Mi-aș dori", a spus Gabriela Firea, la România Tv.
La rândul său, liderul PSD, Liviu Dragnea îl asigura vineri pe Iohannis că „nu se întâmplă nimic în ţară atât timp cât este în SUA”, după ce, în aceeaşi zi şi-a amintit că are la partid demisiile în alb ale miniştrilor şi premierului Grindeanu.
Întrebat vineri dacă schimbarea Guvernului ar putea genera o criză politică, Dragnea a răspuns: "Nu, categoric nu. Dar nu cred că ajungem acolo. Sau...cine ştie?".
El a arătat că discuţiile despre schimbări în Guvern se vor face după finalizarea raportului de evaluare, care va avea loc duminică seara.
"În acest moment exclud orice discuţie despre schimbări. Numai după ce vom avea raportul de evaluare, atunci vom discuta în partid. Dacă va fi nevoie să facem schimbări în Guvern, le vom face pentru a îmbunătăţi implementarea programului de guvernare", a explicat liderul PSD.