Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat că Ovidiu Raețchi și Răzvan Mironescu, candidații partidului la primăriile sectoarelor 5 și 6, nu vor fi sancționați pentru afirmațiile făcute la adresa candidatului la Primăria Capitalei, Marian Munteanu.
"Aș fi preferat ca oamenii aceștia să-și spună părerea în partid. Actele de curaj, cred eu, nu se fac public, se fac asumat în interiorul conducerii PNL. Nu am să spun mai multe pentru că nu am să fac ca domniile lor să prejudiciez imaginea partidului într-o conferință de presă. Dar, ca regulă, cred eu că pe lângă libertatea de exprimare, care este crucială în PNL, mai e un lucru relevant dacă vrei să ai succes într-o campanie. Să fii ușor disciplinat, să vii să-ți spui punctul de vedere și, pe urmă, după ce ți l-ai spus în interior să respecți decizia partidului. Nu se pune problema de sancțiuni, o să o punem pe seama unei lipse de experiență politică suficientă a celor doi candidați. O să-i sprijinim în continuare. Sunt convinsă că până astăzi și-au dat seama că nu a fost cel mai înțelept lucru pe care l-au făcut.", a spus Gorghiu.