El a amintit că unul dintre argumentele guvernanţilor împotriva reducerii taxelor şi majorărilor salariale este legea responsabilității fiscal-bugetare. "În primul rând, trebuie să înțeleagă toată lumea că Parlamentul este singura instituție din România care adoptă legi, Parlamentul nu poate fi oprit să adopte o lege, pentru că asta este esența democrației. Legea responsabilității fiscal-bugetare se referă la interzicerea dreptului Guvernului de a promova acte normative care să aibă ca efect creșterea veniturilor, nu la Parlament", a susţinut Dragnea.
În acest context, el a anunţat că președintele Camerei, Florin Iordache, va studia împreună cu specialiștii din staff-ul tehnic articolul 404 din Codul penal privind transmiterea de date false.
"Vorbim de date false furnizate de Guvern, de Ministerul Muncii și de Ministerul de Finanțe, cred că și de premierul Cioloș. Am rugat să se studieze asta pentru că nu este admisibil ca Parlamentul României, singura instituție legislativă din țară, să fie mințită în mod deliberat de către Guvern și cred că Parlamentul are posibilitatea să acționeze conform acelui articol", a declarat Dragnea, conform agerpres.ro.
Întrebat dacă se poate ajunge la plângeri penale în astfel de cazuri, Dragnea a spus: "Despre asta vorbim".
Conform acestuia, "comunicarea sau răspândirea prin orice mijloace de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani".
Citiţi şi: