Liviu Dragnea susţine joi, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Cioloş, că, în ultima perioadă, au apărut în spațiul public "mai multe semnale alarmante privind intenția Guvernului de a lua o serie de măsuri îngrijorătoare, cum ar fi plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului, majorarea taxelor pentru cei cu activități independente prin schimbarea radicală a Codului fiscal".
"Consider că este absolut necesar să avem o poziție clară din partea dumneavoastră cu privire la intențiile reale ale Guvernului, întrucât informațiile contradictorii care vin, în mod direct sau indirect, din partea membrilor executivului generează confuzie și îngrijorare în rândul investitorilor, salariaților și al tuturor celorlalți cetățeni", se arată în documentul adresat premierului, citat de agerpres.ro.
Liderul PSD îi mai cere lui Cioloş ca, în faţa celor două Camere ale Parlamentului, să prezinte un raport privind situația economică reală a țării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial și creșterea economică estimată care stă la baza execuției bugetare.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunţat joi că premierul Cioloş va merge în Parlament. "E foarte bună inițiativa președintelui PSD pentru că va da posibilitatea premierului Dacian Cioloș să meargă în Parlament și să arate că datele economice din acest an sunt foarte bune. E vorba de o creștere economică de 6% în trimestrul doi, sunt încasări peste program. (...) Este și o bună posibilitate de a atrage atenția în Parlament asupra inițiativelor legislative care pun presiune pe buget și, pe cale de consecință, pe deficitul bugetar stabilit tot de Parlament. Prim-ministrul va merge în Parlament așa cum a făcut-o de fiecare dată și așteaptă doar să fie stabilită data conform procedurilor de acolo", a precizat Iolu, într-un briefing la Palatul Victoria, conform agerpres.ro.