Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că, după adoptarea moţiunii de cenzură, România a reintrat în normalitate, iar încercarea unui grup "de câţiva cetăţeni, unii oameni politici, alţii oameni de afaceri, de a prelua prin forţă guvernarea, a eşuat". El a respins posibilitatea desemnării unui premier din afara partidului, spunând că are deja pregătite câteva variante.
"Eu am deja patru variante din partid. Şi doamne, şi domni. Este o discuţie foarte serioasă, nu facem acum ping-pong cu nume de premieri. Veţi afla la Comitetul Executiv", a spus liderul PSD.
Numele viitorului premier va fi decis în Comitetul Executiv care va avea loc în zilele următoare, aceasta fiind şi propunerea cu care coaliţia PSD-ALDE va merge luni la Cotroceni. Liderul PSD s-a declarat absolut convins că nici preşedintele nu ia în calcul scenariul anticipatelor.
"Noi azi am avut majoritatea. O să arătăm preşedintelui aritmetic", a comentat Dragnea speculaţiile că PSD-ALDE au pierdut majoritatea în Parlament, după cum arată votul la moţiune.
Despre viitorul premier, Dragnea a spus că acesta trebuie "să fie un om corect, responsabil, care să nu fie aventurier, să aibă capacitatea de implementare a programului de guvernare, un om cinstit".
El a admis că programul de guvernare va suferi unele ajustări, pentru a fi flexibilizat, având în vedere întârzierile care au dus la demiterea Guvernului Grindeanu.
Dragnea a spus că vrea să-şi ceară iertare tuturor românilor pentru greşeala de a-l fi desemnat premier pe Grindeanu. "Cred că trebuia să discutăm mai mult în partid despre varianta de premier. Am avut încredere în acest om, nu am nimic cu el acum, nu îi doresc răul, îi doresc să aibă grijă cu cine se aliază", a afirmat liderul PSD.
Întrebat dacă Ponta şi Grindeanu mai au un viitor în PSD, Dragnea a spus: "Răspunsul meu e nu. Fiecare organizaţie va discuta fiecare caz în parte. Când organizaţia nu decide, decide CEX".
Liviu Dragnea a susţinut, totodată, că PSD a ieşit întărit din această încercare şi că există în continuare presiuni pentru ca această coaliţie să nu reuşească să-şi ducă programul de guvernare până la capăt. Conform liderului PSD, înainte de votul la moţiunea de cenzură, unii reprezentanţi ai PSD au fost ameninţaţi cu dosare.