Înalta Curte de Casație și Justiție a decis eliberarea din arest preventiv și plasarea senatorului Dan Șova în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora. Instanța supremă a respins o contestație a DNA și a menținut decizia luată pe 15 ianuarie de un alt complet de judecători prin care s-a dispus în cazul lui Șova înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
Decizia este definitivă, astfel încât Dan Șova a fost eliberat vineri seară din arestul Poliției Capitalei. Senatorul se afla în arest preventiv din data de 15 decembrie 2015.