Preşedintele CCR: Zgonea poate fi revocat de la şefia Camerei

08 Mai 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Preşedintele CCR: Zgonea poate fi revocat de la şefia Camerei

„Da. Dacă regulamentul spune că grupul care l-a propus, putea un grup să propună un preşedinte care nu e din grupul lor. Nu e interdicţie. Or să spună că m-am antepronunţat. Sper să ajungă când eu nu voi mai fi acolo", a declarat Augustin Zegrean, pentru Digi24.

Articolul 26 din Regulamentul Camerei prevede că "preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar căruia îi aparţine preşedintele".

Declaraţia şefului CCR vine după ce Valeriu Zgonea  a contestat, miercuri, solicitarea grupului PSD de a-l retrage din fruntea Camerei Deputaţilor. El a transmis o adresă Biroului permanent al Camerei, în calitate de deputat neafiliat, prin care susține că cererea grupului parlamentar al PSD de revocarea a sa din funcție nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar revocarea trebuie făcută doar de liderul grupului parlamentar din care face parte.

Deşi a admis că prioritatea zero a partidului este scrutinul local din 5 iunie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi că procedurile privind revocarea lui Valeriu Zgonea de la conducerea Camerei vor fi reluate de luni.

"Preocuparea oficială începând de mâine și prioritatea zero va fi campania electorală și câștigarea alegerilor locale. Nu tot partidul își va concentra energiile cum să îl convingă pe un om că există o limită a penibilului de care nu trebuie să treacă. Se va întâmpla după părerea mea cât de curând la Camera Deputaților, procedurile nu-s blocate, ele vor fi reluate săptămâna viitoare, de luni începând", a declarat liderul PSD.

Cât priveşte posibilul înlocuitor al lui Zgonea, Dragnea a spus că mai întâi să rămână funcţia vacantă şi după aceea PSD va face o propunere. "Până atunci noi nu vrem să vânturăm nume, mai este un personaj care acum candidează la Primăria Bucureștiului care se lăuda prin țări străine că este , adică tot spunea la toată lumea că el o să fie prim-ministru. Să rămână locul vacant și PSD imediat va face o propunere care va fi și votată", a mai spus Dragnea.

Alte stiri din Politic

Ultima oră