Şedinţa comună Camerei Deputaţilor şi Senatului în care Cabinetul Tudose şi programul său de guvernare urmează să primească votul de încredere a început joi după-amiază la Parlament.
UPDATE. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea noului Guvern. La ora 19.00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ceremonia de de depunere a jurământului de noii miniştri.
UPDATE. Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că modificările la programul de guvernare au fost discutate cu partenerii de coaliţie. El a remarcat că pentru Guvernul Tudose au votat mai mulţi parlamentari decât la moţiunea de cenzură, inclusiv din Opoziţie. Dragnea a negat încă o dată că Pilonul II de pensii va fi desfiinţat. Liderul PSD a mai spus că nu îl va conduce pe premierul Tudose la cabinetul din Palatul Victoria, aşa cum a făcut cu Grindeanu, pentru că nu vrea să dea ochii cu acesta. Premierul Tudose a explicat că taxa de solidaritate a fost introdusă din cauza unor derapaje în anumite zone economice. El a mai spus că se vor face simulări şi calcule pe noul pachet fiscal şi apoi va fi pus în dezbatere publică. Tudose a mai spus că noii miniştrii se vor instala la ministere joi seara, imediat după depunerea jurământului, şi vineri dimineaţă.
UPDATE. Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu anunţă oficial că Parlamentul a acordat votul de încredere Cabinetului Tudose şi programului său de guvernare. Hotărîrea Parlamentului va fi înaintată preşedintelui Iohannis pentru numirea noilor miniştri.
UPDATE. Guvernul Tudose a fost învestit în funcţie cu 275 de voturi pentru şi 102 împotrivă, anunţă Digi24. Noii miniştri vor depune jurământul la Cotroceni la ora 19.00
UPDATE. S-a încheiat votul
UPDATE. A început votul secret cu bile.
UPDATE. Premierul desemnat Mihai Tudose promite că măsurile din programul de guvernare vor fi puse în dezbatere publică şi discutate cu toţi partenerii.
UPDATE. Pe fondul informaţiilor despre existenţa unor tensiuni între ALDE şi PSD din cauza modificărilor aduse programului de guvernare, deputatul ALDE Varujan Vosganian a dat un avertisment social-democraţilor. "În ceea ce privesşe cota unică, nu trebuie să facem nicio concesie. Credem că importantă este relaxarea fiscală dacă va exista o discutţe privind redefinirea cotei unice prin trepte de impozitare sub actualele cote, suntem dispuşi să discutăm. Dar orice modificare a cotei unice în sensul creşterii impozitării, indiferent cum îi spunem acestei abateri de la cota unică, nu va găsi în ALDE un partener"," a spus Vosganian de la tribuna Parlamentului.
UPDATE. Au luat cuvântul reprezentanţii PNL, ALDE, UDMR, USR şi minorităţilor naţionale, parlamentarii PMP neparticipând la vot. PNL şi USR au anunţat că vor vota împotrivă, UDMR pentru, dar fără să fie un vot în alb, având obiecţii pe taxa de solidaritate şi impozitul pe cifra de afaceri, iar deputaţii minorităţilor vor vota fiecare după cum doreşte.
UPDATE. Liderul PSD Liviu Dragnea admite că e prima dată când o majoritate îşi dă jos propriul guvern prin moţiune de cenzură, dar a susţinut că nu aceasta a fost anomalia, ci refuzul premierului Grindeanu de a demisiona după ce a rămas fără sprijin politic. Dragnea a mai spus că preferă o guvernare onestă decât una proastă şi mincinoasă. "Nu vom ezita să ne asumăm toate costurile politice şi electorale pentru a face ce e necesar ca lucrurile să meargă bine în ţară", a mai spus Dragnea. El le-a cerut miniştrilor să fie atenţi şi să-i respecte pe cei din majoritatea parlamentară. Cu speranţa că noul guvern va fi mai performant, mai eficient si mai determinat să realizeze programul de guvernare, liderul PSD le-a cerut parlamentarilor să-i acorde votul de încredere .
UPDATE. Premierul desemnat, Mihai Tudose cere votul de încredere al Parlamentului. El a spus că obiectivele sale sunt implementarea programului de guvernare şi recuperarea întârzierilor. Tudose a recunoscut că Guvernul Grindeanu a dus lucrurile într-o direcţie bună, dar nu a fost de ajuns. "Înţeleg că a existat o frână şi mie mi s-a spus să transform această frână în acceleraţie", a spus Tudose. Premierul desemnat le-a transmis miniştrilor că se va munci non-stop în guvernul său, şi le-a recomandat celor care vor normalitate să îşi ia un loc de muncă cu program fix. El a prezentat lista miniştrilor propuşi:
Mihai Tudose- premier
Sevil Shhaideh- vicepremier, ministrul Dezvoltării
Rovana Plumb - ministru delegat pentru fonduri europene
Graţiela Gavrilescu- vicepremier, ministrul Mediului
Mihai Fifor- ministrul Economiei
Teodor Meleşcanu- ministrul Afacerilor Externe
Victor Negrescu - ministru delegat pentru afaceri europene
Carmen Dan - ministrul de Interne
Petre Daea- ministrul Agriculturii
Adrian Ţuţuianu - ministerul Apărării
Lucian Romaşcanu - ministrul Culturii
Liviu Pop - ministrul Educaţiei
Lucian Gerogescu - ministrul Cercetării
Toma Petcu - ministrul Energiei
Ionuţ Mişa- ministrul Finanţelor
Tudorel Toader- ministrul Justiţiei
Doina Pană- ministrul Apelor şi Pădurilor
Lia Olguţa Vasilescu- ministrul Muncii
Lucian Şova - ministrul Comunicaţiilor
Florian Bodog - ministrul Sănătăţii
Marius Dunca- ministrul Tineretului şi Sportului
Răzvan Cuc - ministrul Transporturilor
Viorel Ilie - ministru pentru relaţia cu Parlamentul
Gabriel Petrea - ministru pentru consultare publică şi dialog social
Ilan Laufer - ministrul pentru IMM
Mircea Dobre - ministrul Turismului
Andreea Păstârnac- ministru pentru Românii de pretutindeni
Marcel Ciolacu- vicepremier fără portofoliu
În cursul diminineţii, miniştrii propuşi au fost audiaţi în comisiile parlamentare de specialitate, toţi primind avize favorabile. Pentru a fi învestit Guvernul Tudose are nevoie de cel puţin 233 de voturi pentru.
Conform Regulamentului şedinţelor comune, acordarea votului de încredere Guvernului se face prin vot secret cu bile.
Spre deosebire de moţiunea de cenzură din 21 iunie, coaliţia PSD-ALDE se bazează şi pe voturile UDMR, liderul Uniunii, Kelemen Hunor, anunţând miercuri că parlamentarii săi vor vota noul guvern dacă nu apar surprize neplăcute în comisii.
USR, PNL şi PMP nu vor vota Guvernul Tudose, Traian Băsescu anunţând că parlamentarii săi nici nu vor sta în sală la vot. De altfel, parlamentarii PMP s-au retras şi de la audierile din cursul dimineaţii, liderul PMP considerându-le "o mascaradă".