Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este cel care a anunţat miercuri că premierul Victor Ponta îşi depune mandatul, iar la ora 13:00 va avea loc o şedinţă a Coaliţiei pentru a se stabili calea de urmat. Interesant, în mesajul transmis de Liviu Dragnea, este un pasaj care face referire la „unii parteneri”, care nu doresc să îşi asume nicio responsabilitate. Referire transparentă la vicepremierul Gabriel Oprea, şeful UNPR, partid care face parte din coaliţie, care este puternic contestat de oamenii ieşiţi în stradă, în urma unei serii de evenimente nefericite care au legătură cu persoana sa.
„Am înțeles că unii parteneri de-ai noștri nu doresc să își asume nicio responsabilitate și nu înțeleg că nu se mai poate face politică rupți de societate sau de ce cer oamenii. Dacă ei nu-și asumă, prim-ministrul a hotărât să își depună mandatul, pentru că nu se mai poate continua așa”, au fost cuvintele lui Liviu Dragnea.
„Noi ne-am asumat împreună niște principii la Congres, am stabilit atunci că producem o ruptură totală de trecut, care înseamnă și o ruptură totală de vechiul model de a face politică. Am stabilit că facem o politică pentru oameni și a face politică pentru oameni înseamnă că nu trebuie să fii surd sau orb atunci când oamenii își strigă nemulțumirea în stradă”, a mai spus Dragnea.
„O să avem o întâlnire în coaliție la ora 13,00 cu prim-ministrul să stabilim împreună care este calea de urmat”, a mai spus Dragnea la Palatul Parlamentului. (M.C)