Femeile

29 Sep 2013
Femeile
Mămoase. Copilăroase.
Răsfăţate. Victimizate. 
Pregătite (de orice). 
Orgolioase (până la Dumnezeu). 
Sensibile (şi înapoi). 
Cicălitoare (zi şi noapte). 
Spirituale. 
Bârfitoare (mai tot timpul). 
Discrete (numai când au interesul). 
Serioase. Graţioase! 
Slabe (cu dietă). 
Rubensiene (fără dietă). 
Feminine. 
Maliţioase (zi şi noapte). 
Sufletiste (ziua). 
Gânditoare (noaptea). 
Profunde (de sărbători). 
Veninoase (arareori). 
Pline de compasiune. 
Cu simţul umorului. 
Cinice (niciodată prea mult). 
Sarcastice (după nuntă). 
Grijulii (după botez). 
Resemnate (după al doilea divorţ). 
Împlinite (după primul sau al doilea copil).
Distruse (după primul avort). 
Renăscute (după prima zi de şcoală a copilului). 
Mature (la datorie). 
Luminate (după primul nepot).
Sfârşite (după o despărţire). 
Mâncăcioase (de la un ruj). 
Copilăroase (de la un zâmbet). 
Timide (de la o privire). 
Roşii în obrăjori (de la un gând ascuns). 
Perverse (de la te miri ce). 
Senzuale (de la un sărut). 
Acre (din nimic). 
Şarmante (de la cercei). 
Răpitoare (e de la ei sau de la ea). 
Fericite (din mai nimic).
Misterioase (din copilărie). 
Mistuite (din dragoste). 
Mironosiţe (din rochiţe sau fustiţe). 
Măgulite (din auzite). 
Nepăsătoare (după moft). 
Martire (din fire). 
Dulci (cu suflet din vată de zahăr ars). 
Războinice (în filme). 
Diafane (Primăvara şi Toamna). 
Translucide (tot pe atunci). 
Răzvrătite (de câte ori au chef).
Transparente (de la suferinţă). 
Opace (de la indiferenţă). 
Uşoare (de la bijuterii). 
Grele (de la ele). 
Subţiri (de la carte). 
Avute (de la parte). 
Sofisticate (din toate câte puţin). 
Alambicate (din curiozitate). 
Complexate (din nedreptate). 
Neîmpăcate (din păcate). 
Puternice (din credinţă). 
Senine (de la ochi). 
Fragile (de la glezne). 
Vulnerabile (de la sâni). 
Şoptite (de la buze). 
Supuse (de la genunchi). 
Plutitoare (de la păr). 
Sălbatice (de la natură). 
Fabuloase (pline de dor şi dorinţă). 
Icoane (pentru copiii lor). 
Femeile (ca un joc de cuvinte şi de viaţă). 
Femeile... 

Alte stiri din Poeme

Ultima oră