Când omul, după ce a mâncat ceva cu greață sau prea cu lăcomie, simte o greutate în stomac, îl doare capul, asudă, se îngălbenește, cască, îl dor vinele gâtului și-l trage la somn, nevoie mare, suferă de „aplecate”.
Când bolnavul e săgetat prin trup, amețește, cade jos, se strâmbă și face clăbuci la gură, are „boala copiilor”.
Când bolnavului i se încleștează fălcile și toate închieturile capului, când nu poate mânca și strânge gura așa de tare, încât pare c-o să-i treacă falcă prin falcă, constată că are „fălcariță”.
Când omul e galben și la față și la albușul ochilor, suferă de „gălbinare” (icter).
Când bolnavul are cârcei la stomac, se zvârcolește, se strânge, se zgârcește și cade jos grămadă, baba pune diagnosticul „izdat”.
Când suferindul are fierbințeli mari, obrajii îi sunt aprinși, i-e sete grozav, iar noaptea bâiguie și sare din somn, suferă de „lingoare”.
Când cineva simte o durere ascuțită la un loc, sub țâță, sub coaste și în piept, de parcă-l înțeapă cu un cuțit, și nu-și poate trage nici sufletul, atunci are „junghi”
Când baba a dat peste un copil care nu poate vorbi încă, așa că baba nu știe unde-l junghie, sparge un ou proaspăt, scoate gălbenușul și-l poartă de colo până colo pe trupul copilului: unde se sparge gălbenușul, acolo crede că e junghiul. Dacă nu se sparge nicăieri, e semn că n-are junghi.
