În ceea ce privește alăptarea copilului nou-născut, tradiția populară arată ce trebuie făcut ca cel mic să nu fie stângaci, să nu fie deocheat, să nu ajungă nătâng, să nu facă bube.
Superstițiile atenționează în ce condiții îi piere lăuzei laptele și mai ales ce trebuie să facă atunci când constată că i-a pierit laptele. Ba mai mult, dacă se respectă anumite ritualuri, femeia cu nou-născut va avea lapte din belșug, „ca o iapă”.
Mama, când îi dă țâță copilului, nu trebuie să-l țină pe mâna stângă, căci astfel va deveni stângaci. Copilul care suge mult din țâța stângă va fi nătâng.
Ca să nu se deoache copilul de țâță, să sugă laptele de la o țigancă. Tot astfel se procedează ca să aibă mumă-sa țâță. Mama să nu fie despletită, când își alăptează pruncul, căci acesta va căpăta bube la gură.
Când femeia se întoarce de la un drum lung, ea nu-și alăptează pruncul până nu-și stoarce țâța, stând cu picoarele pe un clește, altfel se îmbolnăvește copilul. Când unei femei care alăptează un copil îi vine laptele din țâță și curge, e semn că-i e foame pruncului și trebuie să-i dea să sugă.
Aceeași credință o au și italienii. Se zice că un copil a supt o vadră de lapte, când poate să-și ducă piciorușele la gură.
În cele șase săptămâni de la nașterea copilului, nu e bine să șadă nimeni pe patul copilului sau pe așternutul mamei, căci i se umflă acesteia țâțele. Când pe patul unei lăuze s-ar așeza o femeie care are copil de țâță, lăuza nu mai are lapte pentru copil: îi piere laptele.
În Italia se zice că lăuzei îi piere laptele, dacă intră în odaia ei pe neașteptate o femeie însărcinată sau care e la period.
Nu e bine ca o femeie să alăpteze copiii gemeni ai alteia, că îi piere țâța. Mamei să nu-i pice pe jos laptele din țâță, ca să-l atingă furnicile, că-i piere laptele. Dacă însă e nevoită să-și mulgă țâța, s-o stoarcă pe o cârpă curată, care apoi se arde sau se spală.
În Bucovina, dacă linge un șoarece din laptele picat din sânul femeii, îi stârpește țâța. În Abruzzi (Italia), dacă din laptele picat jos din țâță linge vreun animal care-și alăptează puii, femeii îi piere laptele.
Din mâinile lăuzei să nu-l ia nimeni pe noul născut, ci să-l ia din pat sau de altundeva, căci altfel lăuza nu mai are lapte pentru copil. Dacă mama copilului nou născut n-are lapte și știe că o femeie care a venit la dânsa a luat copilul din mâinile ei, trimite s-o cheme, îi toarnă apă în mâini, iar lăuza, bând apa din mâinile ei, zice: „Dacă tu mi-ai luat laptele, al meu să vie la mine, iar al tău să rămâie la tine”.
Dacă lăuza își pierde laptele, face o gaură în locul unde a născut, varsă puțină apă într-însa și bea cu o țeavă din gaura aceea. Dacă lăuzei îi piere laptele, ia o felie de pâine, se duce și se așează jos de roțile morii, ține pâinea acolo unde stropește roata și apoi mănâncă felia de pâine.
Ca să aibă țâță, femeia se duce cu o îmbucătură de pâine la o fântână. Udă pâinea în apa din ciutură, lăsând apa să curgă de pe pâine pe picioarele goale. După aceea mănâncă pâinea și bea apă.
Când o femeie n-are cu ce să-și alăpteze copilul, îi ia fașa, leagă într-însa o ceapă și o lingură, apoi se duce trei dimineți de-a rândul, începând de marți, înainte de răsăritul soarelui, la fântână.
Aici trage vadra, bea apă cu lingura de trei ori, zicând, după fiecare înghițitură: „Eu beau cu lingura beau apă, să-mi vină laptele, ca la o vacă. Apoi, îmbucând din ceapă de trei ori, zice: „Eu îmbuc din ceapă, să-mi vină laptele ca la o iapă”
