Dacă un bolnav nu vrea căpătâi (pernă), puține zile mai are de trăit. Când pe un bolnav îl trec lacrimile, fără să spună ceva, plânge „în el”, știe că moare.
Când zace cineva și-i ies stârlici (pete galbene sau ruginii) pe trup, e semn că va muri. Cine e lovit de o boală într-o zi de marți, nu se mai scoală. În sudul Germaniei se crede că cel care s-a îmbolnăvit într-o joi trebuie neapărat să moară.
În Bucovina, femeile procedează în modul următor, când vor să știe dacă bolnavul mai are zile sau nu. Topesc ceară sau plumb: dacă materia topită ia forma crucii, e semn de moarte pentru bolnav; dacă ia altă formă, se crede că va tăi.
Când un bolnav se împărtășește și anafura ce e în linguriță stă deasupra vinului, bolnavul se va face sănătos; dacă însă cade la fund, va muri. Dacă un om greu bolnav doarme în timpul maslului, va muri degrabă; dacă însă va fi treaz tot timpul, e semn că se va însănătoși.
În unele părți ale Bucovinei, se adună mai multe rămurele de „lemnul Domnului”, se pun într-o oală cu apă la foc să mocnească: dacă apa, până a doua zi, se face roșie, bolnavul va muri; dacă însă e albă, e semn că va trăi.
Tot în Bucovina, dacă cel ce trage de moarte, nici nu moare, nici nu se ridică, obișnuiesc să-l scalde pe bolnav într-o scăldătoare făcută dintr-o buruiană numită „șistelină”. După această scăldătoare, trebuie neapărat să se aleagă, până în două-trei zile, într-un fel sau altul.
În Moldova, se scaldă bolnavul într-o scăldătoare în urma unui mort; după aceea i se va alege, oari moarte, ori se îndreaptă. În Bucovina, se mai recurge la următorul mijloc spre a ști dacă bolnavul va trăi sau nu.
Se măsoară 9 păhărele de apă și se pun într-un vas să stea până a doua zi: În ziua următoare, le măsoară din nou; dacă a crescut apa, cu un păhărel sau cu jumătate de pahar, bolnavul va trăi; dacă însă apa a scăzut, omul trebuie să moară.
Tot astfel se procedează și de Anul Nou, când vrea cineva să știe dacă va trăi în anul ce vine.
Când se cheamă preotul la un om greu bolnav să-i facă masluri, e obicei, aproape în toată țara, ca preotul, după ce a făcut maslul, să deschidă cartea: dacă se deschide „la roșu” (unde e tipărit cu roșu), bolnavul se va face bine; dacă se deschide „la negru”, e semn că nu mai are mult de trăit.
Când se descântă unui bolnav, dacă descântătoarea cască în timpul descântecului, atunci are leac; cu cât cască mai mult, cu atât leacul e mai sigur. Când se sting cărbuni în apă, pentru a descânta de deochi, dacă aceștia sfârâie când îi stingi, e semn că boala e grea; dacă nu, boala e trecătoare.
După ce i s-a descântat bolnavului de junghi, se înfige în pământ cuțitul cu care i s-a descântat. După trei zile se scoate și dacă va fi ruginit, nu se mai vindecă.
