De teamă să nu se strecoare vreun duh necurat în corpul omului, se recomandă, când cască cineva, să-și facă cruce la gură, ca să nu intre prin ea necuratul sau să i se strâmbe gura. Musulmanii cred că diavolul a născocit căscatul, ca să poată intra în trupul omului.
În Franța se crede că i se strâmbă gura cuiva, când cască în timp ce bate vântul.
În special când cască un copil, trebuie să i se facă semnul crucii în gură, pentru că micuții sunt mai expuși decât persoanele mari să le intre un duh necurat prin gura deschisă.
În Maroc se recomandă celui ce cască să-și astupe gura cu mâna, căci diavolul va urina într-însa.
Venețienii sunt de părere că cel ce cască nu trebuie să deschidă prea mult gura, nici capul să nu-l întoarcă, deoarece i se poate întâmpla să rămână cu fălcile încleștate.
Dacă un copil cască des, e semn că e deocheat. Dacă o babă descântă cuiva de deochi sau de moroi și ea începe să caște în timp ce rostește descântecul, e semn de netăgăduit că bolnavul e deocheat sau are să moară. Cu cât descântătoarea cască mai mult, cu atât vindecarea bolnavului e mai sigură.
