La diverse boli simplul act al scuipării sau însuși scuipatul e considerat ca un leac foarte eficace. De regulă, se scuipă de trei ori, magicul număr trei simbolizând Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Babele au obiceiul să scuipe de trei ori după fiecare descântec, mai ales de deochi, ca să se depărteze tot răul de la bolnav.
Pentru albeață se recomandă următorul leac: se pune un mezin (cel din urmă dintre copiii cuiva) să-i scuipe bolnavului în ochi câteva zile de sec, pe nemâncate, înainte de a răsări soarele, și-i va trece curând. În Bucovina se crede că numai scuipatul de la o femeie curată (care nu e la period) poate să ajunte.
Scuipatul se recomandă pentru ulciorul de la ochi: să-l scuipe pe bolnav un mezin și scapă de el (Baia). Dacă-ți intră ceva în ochi, scuipă de trei ori peste brațul drept și-ți iese (Moldova). Se procedează astfel și în diverse regiuni din Germania și în Italia.
Pușchelele, adică bubițele dureroase ce se fac pe limbă, și aftele dispar dacă se scuipă de trei ori zicând: „Ptiu, acum să pieie!”. Tot astfel procedau și romanii, după cum ne asigură Marcellus Empiricus: „Pușchelele care se fac pe limbă, să le atincgi cu poalele tunicii pe care o porți zicând se trei ori: atât să se aleagă de acela ce mă vorbește de rău și să scuipi de trei ori jos. Tot prin scuipare se tratează pușchelele în Germania și Norvegia.
Bășicuțele roșii, dureroase, numite „focul viu”, ce apar uneori pe corp, mai ales la copii, se scuipă, după ce s-a lins ceaunul de mămăligă înfierbântat (Dolj, Lăpușa). Buboaiele se tratează uneori scuipându-le sau ungându-le cu scuipat. Tot așa, la romani, se ungea, pe nemâncate, de trei ori cu scuipat buboaiele, îndată ce se iveau. Și ungurii obișnuiesc să scuipe bubele înainte de a apune soarele, săle facă să dispară.
Mușcătura de viespe se vindecă scuipându-se în palmă și frecând cu acel scuipat locul mușcat (Bucovina). Și peste mușcătura de țânțar se scuipă, rostindu-se: „Ptiu, cal blestemat!”, și-ți trece.
De boala cea rea (epilepsia), se recomandă bolnavului să tot scuipe, de câte ori trece peste ape, și se va duce răul cu apa. De „aplecate” (indigestie), se trage bolnavul pe la încheieturile mâinilor, pe la tâmple șipe vinele gâtului, cu scuipat (în toată țara).
Un leac a cărui origine trebuie căutată în cele mai vechi timpuri: „Primăvara, cine vede un brotăcel prin iarbă, să-l prindă și să-i scuipe de trei ori în gură, apoi să-i dea drumul, fiind bine contra frigurilor. Marcellus Empiricus recomandă să se scuipe în gura unei broaște, pentru a scăpa de durerea de măsele. Megleno-românii scuipă în gura insectei numită „hiavră” (cap de mort), ca să scape de friguri.
