În Ilişeşti (Bucovina), toată săptămâna cea mare numai pâne uscată şi bureţi se mănâncă, fasole şi altăceva nu; mănâncă curechi, moare, hrean, etc. În Botoşani, de demult, în săptămâna mare mâncau numai post uscat. Făceau în ziua de Spolocane azime de ajuns şi, pentru slugi, mălai şi fierbeau o oală mare de pere uscate, perje, de aveau toată săptămâna, mâncau ce puteau: curechi, măsline, smochine, halva, iar cei bătrâni mâncau numai o dată pe zi, după ce asfinţea soarele.
Masa deloc nu se punea, mâncau pe apucate, până în ziua de Sf. Toader. Vineri făceau foc şi fierbeau grâu şi, în ziua de Sf. Toader, duceau la biserică. Atunci era dezlegare de vin şi de untdelemn şi făceau masă ca la Paşti, atâta că era de post, dar făceau bucatele cele mai scumpe; din icre, cracatiţe, nerve, etc. Făceau chef şi veselie, singură muzica lipsea.
Aceste se făceau întru amintirea unei minuni, de pe timpul împăratului Domiţian, care prigonea pe creştini şi care, în săptămâna mare, a dat ordin să se taie vite şi să se arunce prin fântâni, fiindcă creştinii posteau, să-i silească să beie, dar creştinii n-au băut şi n-au mâncat nimică toată săptămâna până vineri.
Atunci Sf. Toader a făcut o minune, căci el era o căpetenie de-a lor, şi, făcând rugăciuni, a ploat (sau a izvorât apă), iar el le-a zis ca să fiarbă grâu şi au mâncat vineri şi sâmbătă grâu fiert. Romanii, de ciudă, l-au ars pe Sf. Toader. Şi întru amintirea aceea, se duce la biserică, de Sf. Toader, grâu.
Tot de atunci, nici peştele în post nu se mănâncă, pentru că are sânge, până atunci zice că peştele n-avea sânge şi se mânca. Icre se pot mânca, dar peşte nu. Slobozenie la peşte, în postul mare, este numai în trei zile: de Blagoveştenii, de Florii şi de Probajine, în postul Sântă-Măriei. Peştele, demult, se mânca în post ca bureţii, dar, de un post mare, au făcut jidanii pâne cu sânge de vită, să cumpere oamenii, şi Sf. Toader le-a porunci să nu mănânce. Ei au tăiat-o în felii şi au dat-o în iazuri, în ape, s-o mănânce peştii şi de atunci are peştele sânge şi nu se mănâncă.
Sunt sate în Moldova, că preoţii dau voie şi de Sf. Toader să se mănânce peşte. Peştele zice că înainte era de post, dar de când l-a apucat un peşte de deget pe Domnul Hristos şi l-a încruntat de a curs sânge – de atunci nu se mănâncă. Un om s-a dus la scăldat şi s-a înecat, iar peştii l-au mâncat – şi de aceea au peştii sânge.
Peştele e a naftemei, cine poate să nu-l mănânce măcar 7 ani îi iartă Dumnezeu păcatele. (Poate de aceea că Sfinţii Apostoli au zis că anafima să fie gâtlejul aceluia care va mânca peşte vinerea şi miercurea în post). Când omul îşi dă sufletul, peştele cel dintâi gustă din om.
Omul, când moare, stau diavolii lângă dânsul cu cuţite şi cu străchini şi-l sperie că au să-l taie şi să-l deie la peşti, iar peştii aşteaptă împrejur şi omul, mai mult de frică, moare. Diavolii nu-l pot tăia, dar aşa se cheamă că peştii dintâi gustă din el, căci de spaima lor a murit.
Peştele din mare zice că a avut 3 pui. Dumnezeu, când a săturat norodul cu 2 peşti şi 5 pâini, a luat 2 pui de la peşte şi numai unul i-a rămas. Dar să nu se fi săturat atunci cu cei doi pui, şi să-l fi luat şi pe al treilea, s-ar fi prăpădit lumea, căci peştele ar fi dat din coadă şi pământul cădea, aşa, însă, tot i-a rămas unul lângă el. Noi, şi pentru peştele cel din mare, ne rugăm şi postim.
