Vreme înainte, erau semne clare care cereau lepădarea mărțișorului, iar despărțirea de el nu se putea face oricum. Venirea berzelor, a rândunelelor, primul cântat al cucului, înflorirea cireșilor, a trandafirilor, a păducelului sau sărbători precreștine închinate unor divinități ale vegetației erau momentele din calendarul popular care impuneau predarea mărțișorului.
Despărțirea de mărțișor se făcea într-un întreg context ritualic: se arunca după cuc, după barză, era dat pe o apă curgătoare ori legat de o crenguță înflorită. Se credea că, primind mărțișorul, pasărea, apa, floarea erau ferite de deochi și -printr-un transfer simbolic de proprietăți- îi dăruiau fetei zborul, cântecul, culoarea albă, fertilitatea, frumusețea…
Autor Iulia Gorneanu https://www.facebook.com/iulia.gorneanu?fref=ts