În ziua Moşilor de vară, în care sunt pomeniţi toţi morţii din neam, femeile pun (în funcţie de zona etnofolclorică) alături de străchinile în care aşază orez cu lapte sau păsat aburind, o lingură de lemn şi o ulcică, la codiţa căreia strecoară leuştean proaspăt, dar şi câteva cireşe. La Moşii de vară, în ulcele se obişnuieşte să se dea de pomană apă, după ce, dis-de-dimineaţă, la biserică, preotul stropeşte cu puţin vin coliva pentru cei adormiţi.
În lumea satului românesc, în ziua de Ispas (Înălţarea Domnului), sunt adunate plante medicinale, precum muşeţelul pentru proprietăţile sale miraculoase, tămăduitoare. Leuşteanul, pus la codiţa oalelor la Moşii de Vară, nu este o plantă oarecare, dincolo de aroma sa inconfundabilă. În prag de Rusalii, se spune că leuşteanul are valenţe apotropaice, existând credinţa că ar alunga duhurile rele, îndeosebi Ielele. Odinioară, se obişnuia să se pună leuştean la ferestre şi la uşi, la coarnele vitelor cu lapte, se puneau în tărâţele animalelor din curte. Femeile se încingeau cu frunzele plantei, iar copiii sorcoveau cu ele.
O altă plantă cu valenţe asemănătoare este tătăneasa, cunoscută şi sub numele de “iarba lui Tatin”, despre care se spune că alături de pelin, usturoi, odolean şi avrămeasă ar contribui la ţinerea la distanţă a Ielelor în această perioadă.
