Vineri, 17 august
Nightwish (foto) cântă la Romexpo într-un concert inclus în turneul mondial "Decades", ce sărbătoreşte 20 de ani de activitate. In deschiderea finlandezilor vor urca pe scena Fallen Arise (Grecia) si A Tear Beyond (Italia). Program 18:00 – Acces public, 18:40 - 19:10 -Fallen Arise (30'), 19:40 - 20:30 - A Tear Beyond (50'), 21:00 - 23:00 – Nightwish. Biletele sunt, în presale: 300 lei Cat A, 245 lei Cat B, 189 lei Cat C, 149 lei Cat D şi la intrare: 320 lei cat A, 255 lei Cat B, 199 lei Cat C, 159 lei Cat D. Acestea se găsesc pe www.iabilet.ro si in reteaua magazinelor partenere.
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la un concert Mircea Baniciu în grădina sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), de la ora 19.00. „Cu tine în gând”, „Tristeţi provinciale”, „Scrisoare de bun rămas”, „Eşarfă în dar”, dar şi „Andrii Popa” sau „Vremuri”, toate aceste cântece dezvăluie o personalitate de excepţie, care a creat un mod artistic de a fi. „Faptul că fanii mei sunt la ora aceasta de toate vârstele mă face să am încredere, îmi aduce cumva în minte faptul că nu a fost de pomană ceea ce am făcut până acum şi continuu să fac. Important este că generaţia tânără se întoarce la ceea ce am făcut noi în perioada noastră de studenţie. Fără computere, fără stuff stock, fără discoteci, căutând subterfugii în literatură. În muzica adevărată, în ceea ce are valoare peste ani”, a spus Mircea Baniciu. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Concert URMA la Grădina cu Filme din Lahovari 7, de la ora 20.30. Biletele sunt 43,09 lei, disponibile pe bilete.ro şi la intrare, în limita locurilor disponibile.
Impro de tobe şi dans cu foc la Three Happy Brewers, Str. Rusetu nr. 10, de la ora 21.00. Drum'n'Fire il are ca invitat special pe Lolo Noukpetor la tobe şi toti jongleorii sunt invitati. Cativa dintre cei care participa sunt: Alex Bala, Oana Margineanu, Ştefan Ecliserescu, Ananda Ștefan, John Baj Palmer, Argentina-Maria Stoica, Andreea Măiastra Aron
La Encore Club are loc un afterparty al concertului Nightwish organizat de Metalhead la Romexpo. Ca si la warmup party, este menţinută oferta de shoturi la 5 lei (Jagermeister, tequila si castravete). Asa ca va asteptam dupa concert la o seara de muzica buna, alcool in nestire si multi prieteni.
Sâmbătă, 18 august
De la ora 22.00, Energy Band aduce voie buna si melodii binecunoscute pe terasa Hard Rock Cafe. Energy band este o trupa de cover-uri care a luat nastere din pasiunea comuna si dragostea pentru muzica. Este formata dintr-o echipa de 6 tineri muzicieni, plini de entuziasm si flexibili, care se adapteaza cu usurinta la cerintele si gusturile publicului. Cu o energie debordanta si cu o bucurie de a canta molipsitoare, trupa se remarca prin alegerea unui repertoriu dinamic, cu un sound modern, interpretand piesele intr-o maniera unica si personala. Membrii formatiei sunt: Pavel Petricenco - voce, Iuliana Popa - voce, Andrei Oncica - chitara, Mihai Baltaretu - chitara bass, Fabian Roman - clape si Mihai Minzar - tobe. Intrarea este liberă.
Heavy Rotation Live în True Club, Covaci 19, de la ora 21.00. Veti lua parte la “o calatorie muzicala extraordinara, creata printr- un playlist neasteptat, realizat in stil DJ set, dinamic si fluid, sunete electronice, special FX, samples, lumini sincronizate pe beat- uri, precum si prin prezenta percutiilor africane (timbals, djembe,darbuka,cabasa) si a muzicii latino- pop, realizata veridic, care, impreuna, alcatuiesc un show unic, de care va invitam sa va bucurati de la primul pana la ultimul sunet”. Intrarea este liberă. Info & rezervări: 0727.488.087
La Arenele Romane are loc MOZAIC Festival 2018, de la ora 12.00 PM până la 02.00 AM. De la allevents.in bucharest aflăm că este “cel mai colorat eveniment al verii, care te va impresiona cu un melanj muzical de excepție. Eşti curios să vezi pe acelaşi tablou nuanţe de folclor românesc combinate cu vibrații ponderante de muzică clasică? Vrei să resimți din nou energia şi farmecul copilăriei? Eşti dornic de o mega-petrecere în cea mai funny companie? MOZAIC Festival îți asigură o atmosferă unică prin dinamism, diversitate de stări şi emoţii, decoruri impresionante şi show-uri de lumini. Şi asta încă nu e tot. La festival te aşteaptă artiştii tăi preferați pentru un concert de excepție şi cel mai tare selfie”.
Duminică, 19 august
La Clubul Ţăranului, de la ora 21.00, avem MAGAM Live. MAGAM este un proiect condus de artistul moody alien din Salonic, la care participă muzicieni și artiști din toate colțurile lumii, care iubesc improvizația, experimentul și imprevizibilul. La Clubul Ţăranului vom avea un trio, cu violonistul / multiinstrumentistul de la Paris, Andrei Kivu și improvizatorul muzician / scriitor Călin Torsan, pe diverse instrumente din lemn. Intrarea este liberă