Nu m-am uitat demult la Vocea României. Mi-am spus mereu: ,,Ce să văd ? Oameni de altă specialitate păstorind un domeniu pe care nu-l stăpânesc!” Considerentele personale care m-au ținut departe de show: un jurat e prezentator, altul e dansator, altul actor. Doar Rimes știe muzică acolo.
Și totuși, vineri searî m-am uitat la televizor. Formatul ăsta împrumutat e fascinant. Iar vocile tinerilor ”cântăcioși” sunt superbe.
Cei patru analizatori și catalizatori se contrazic mereu pentru audiență, însă declarațiile lor sunt pornite din credințe personale. Bunăoară, Chir îl acuză pe Bre că banii câștigați de acesta vin doar din cover-uri.
Că l-a văzut el odată pe terasă la Mamaia unde nu cânta piese proprii. Ca și cum ar fi ceva rău să te bucuri de minunățiile compuse de autori celebri care au vândut milioane de discuri și au îmbunat miliarde de inimi.
Chirilă spune: ,,Cover-ul nu este un factor de progres!”. Atunci de ce Rod Stewart, Smokie, Boney M, Bonnie Tyler au preluat ,,Have you ever seen the rain” și l-au readus în conștiința emoției universale? Le-a știrbit asta poziția de pe soclul prețuirii noastre? Nu!
Rihanna a redefinit ,,Umbrella”, acoperind cu ea ploaia furiei unor tineri care au constatat astfel că e mai frumos să iubești decât să fii agresiv.
Și au curs mulți bani la bugete, unii dintre ei ajungând la copii defavorizați.
Adolescenții noștri au rămas mirați de frumusețea muzicii ușoare românești, auzind Salcia cântată de Ristei. Și poate le-a crescut, un pic, respectul pentru trecut. Nu e un progres?!
Juratul de la Vocea Românie i-a imputat lui Brenciu că merge și cântă la nunți.
Ca și cum a munci este ceva degradant. Motivul?! ,,Da bă, că vine nașu și-ți zice: ,, ia băi de-aici și cântă!” “.
Să știi tu dorule, că nicio muncă nu e degradantă dacă se transformă în zâmbetul copiilor tăi, spunea cineva. Nașul se comportă așa doar cu muzicanții care îi permit. Iar bieții cântăreți au în spate mii de ore de învățat linii melodice și versuri. În plus, foarte mulți au Conservatorul și școli de muzică mult mai grele decât orice curs de actorie. Trudă, Tudore!
El însă pare să nu simtă mâhnirea celor pe care îi jignește. Zâmbește straniu de sub pălăria gen Eforie. E sus acum! În euforie.
Face audiență, își ia banii, poate spune orice, poate jigni pe oricine.
O fi uitat zilele când începi să nu mai fii băgat în seamă. În septembrie 2008, într-o zi de luni 22, dimineața pe la 9, era întrebat, la ProFM, de Bogdan Nicolai, cum e când decazi ( B.N. se referea la creația muzicală care pălea).
Iar replica lui Ilă a fost atât de nevralgică încât mi-amintesc că a plecat din emisiune.
Poate avea treabă, la fel ca la premiile Radio România când nu a avut răbdare să aștepte în sală, lângă muritori, pentru a–și lua trofeul.
Creatorule, piesele muzicale din ultima vreme nu mai au sare în plete ca altădată. Nu mai înseamnă foarte mult în cultura populară. Nu e nimic reproșant în asta! Și inspirației i se plătește o vamă.
Degeaba citești mult dacă nu înțelegi că nu trebuie să te lauzi cu asta și că notorietatea e mult mai la îndemână în România când tata e un ilustru cronicar sportiv, iar mami deschide ușile pe la toate teatrele. Talent știm că ai! Trebuie lucrat la secțiunea respect și pentru alții. Chiar dacă se face-n mod elegant, și performarea ta funcționează tot pe principiul ,,ia băi de-aici și cântă!”
