Programat inițial să aibă loc „în cadrul natural din vecinătatea Cetății Capidava de lângă Cernavodă”, noul festival Spellground se mută chiar pe litoral.
61 de artiști pe trei scene
Organizatorii anunță că, din Constanța până în Navodari, pe trei scene, vor evolua 17 artiști internaționali și 44 de artiști români, la care se adaugă încă doi headlineri: Editors (foto) și Biffy Clyro, alături de primii confirmați, The Kooks și Röyksopp. Festivalul este între 12 și 14 august și se leagă cu luni, 15 august, zi liberă națională, într-un weekend lung, pe litoralul Marii Negre.
Coma, byron, RoadkillSoda, RATB etc.
Pe lângă DJ-i și alți electro, vor cânta și câteva dintre cele mai bune grupuri rock de la noi, precum Robin and the Backstabbers, The Mono Jacks, Les Elephants Bizarres, Coma, byron, Grimus, The Kryptonite Sparks, Sunet Fin, Flesh Rodeo, RoadkillSoda.
Camping cu vedere la mare
Schimbarea locului de desfășurare vine cu și mai multe vești bune: camping exclusiv Spellground cu vedere la mare și ieșire la plaja în Năvodari, transport gratuit cu double-decker între toate zonele pe toata perioada festivalului (pe baza brățării de acces), pachete de cazare la hotel cu abonament Spellground inclus (disponibile în curând), sporturi nautice, show-uri inedite de video-mapping și multe alte surprize.
130 de lei pe zi, 295 de lei abonamentul pe trei zile
Cei care și-au cumpărat deja bilete și, din motive obiective, nu pot ajunge la noul Spellground, pot solicita recuperarea contravalorii biletelor începând din 29 iunie, urmând pașii de pe site. Ultimele 5000 abonamente la prețul de 295 lei vor fi puse în vânzare pe eventim.ro, bilete.ro și în magazinele partenere. Biletele de o zi, la prețul special de 130 lei, vor fi puse în vânzare de astăzi până pe 15 iulie. La intrare, in ziua evenimentului, biletele vor fi 185 lei. Vezi mai jos un excelent videoclip al grupului Editors