În perioada 18-22 aprilie, în intervalul de vârf 17:30-19:00, ONG-ul „Arta nu mușcă” împreună cu Metrorex oferă bucureștenilor o serie de concerte de muzică clasică susținute de tineri artiști talentați ai Universității de Muzică , din capitală.
De asemenea, sunt vizate și momente artistice inedite, precum pictură, grafică, ilustrație, flasmob-uri de tango, balet clasic sau dans contemporan.
În ultimele 3 ediții, s-au înregistrat în jur de 90.000 de călători și 120 de reprezentații.
Proiectul este un concept anual, de responsabilitate culturală cu două componente: de a oferi o platformă de susținere a tinerilor artiști debutanți, din lipsă de săli de spectacole și de a încuraja publicul larg să consume produse culturale, într-un mod creativ.