FOLK U 2015: "MULŢUMIM!"

04 Aug 2015
FOLK U 2015:
După trei nopţi de punere în practică a unui exerciţiu cultural (căci muzica face parte din ansamblul cultural al unui neam), duminică, în zorii zilei, s-a încheiat a XI-a ediţie a Festivalului Folk U Florian Pittiş, festival cunoscut şi apreciat, de 10 ani încoace, de un public din ce în ce mai numeros.

Miile de oameni prezente pe plaja din Vama Veche s-au bucurat de un act artistic de gală, de prezenţa şi evoluţia scenică a câtorva zeci de interpreţi şi muzicieni de primă mână din aria folkului şi rockului.

Marele câştig al festivalului a constat (dincolo de trăirile senzitive ale celor prezenţi: bucurie, emoţie, înfiorare etc.) în faptul că cei mai mulţi tineri încep (după 25 de ani!) să se îndrepte spre muzica de calitate, să se regăsească în ea, în valorile ei, în fond să înţeleagă un act cultural în adevăratul sens al cuvântului.

Şi poate ar fi bine să se ştie că fără implicarea directă a Ministerului Culturii nu s-ar fi întâmplat acest lucru. Drept pentru care, Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă şi întreaga echipă Folk U ţin să mulţumească Ministerului Culturii şi domnului Ministru Ionuţ Vulpescu pentru sprijinul său declarat în susţinerea acestui festival.

De asemenea am dori să multumim pentru implicare şi pentru că au înţeles să ne fie alături de noi minunatul nostru exerciţiu de cultură: Alexandrion Group, Valvis Holding, Primăria Limanu, Euro Insol, Iridex Group, Poliţia si Jandarmeria Română.

Suntem mândrii să declarăm că astfel de evenimente, alături de multe altele de factură culturală, sporesc spiritualitatea unui popor, îl însănătoşesc, întregind în acest mod ceea ce numim cu mândrie: cultura naţională.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră