Anul acesta, flashmobul internaţional de muzică rock al Cityrocks, la care participă muzicieni profesionişti şi amatori, va avea loc la 5 septembrie, la Cluj-Napoca, au anunţat organizatorii, miercuri, la Szeged, anunță RADOR.
În cadrul unei conferinţe de presă, organizatorul principal al evenimentului, Ferenc Gajda, a amintit: ”Seria Cityrocks a început în urmă cu doi ani, în Piaţa Domului din Szeged, atunci când patru sute de muzicieni – baterişti, basişti, chitarişti şi cântăreţi – au interpretat împreună două piese, una în limba maghiară şi alta limba engleză. Anul trecut evenimentul a avut loc la Kecskemét, atunci au cântat împreună cinci sute de persoane. Pe data de 25 iulie a acestui an, flashmobul ar fi trebuit să fie găzduit de oraşul ungar Dunaújváros, însă din cauza situaţiei epidemiologice organizarea evenimentului a fost amânată pentru anul viitor, a adăugat Ferenc Gajda. Însă, în ciuda epidemiei, echipa de muzicieni a Cityrocks, formată acum din 1.800 de persoane, a rămas activă, iar în primăvară a realizat un clip de carantină cu participarea a două sute de muzicieni, a mai precizat Ferenc Gajda. Popularitatea iniţiativei se datorează, printre altele, faptului că este un sentiment unic pentru participanţi să cânte împreună cu sute de alte persoane. În plus, sunt bineveniţi şi începătorii sau copiii, care au ocazia să vadă cum este să cânţi într-o trupă”, a mai explicat Ferenc Gajda.
La rândul său, Zoltán Levente Nagy, preşedintele Fundaţiei pentru Şcoală din Cluj-Napoca, a relatat că acest ONG înfiinţat în urmă cu peste douăzeci de ani – care iniţial a sprijinit programe educaţionale maghiare, iar apoi şi-a extins activitatea şi asupra domeniului cultural – va găzdui acest eveniment cu ocazia Anului solidarităţii naţionale.
Deşi detaliile evenimentului au fost publicate doar cu câteva zile în urmă, 120 de persoane şi-au anunţat deja participarea.
Este vorba de muzicieni maghiari din Transilvania, dar şi de muzicieni români, a anunţat preşedintele fundaţiei, care a mai precizat că va avea o valoare de simbol faptul că în oraşul Cluj-Napoca vor cânta împreună sute de muzicieni, de toate etniile şi limbi materne diferite.
În acest fel, se va crea o cooperare comunitară cu valoare de exemplu pentru toată regiunea, a sublinia Zoltán Levente Nagy.
După concertul care va avea loc după-amiază, seara va avea loc un show rock al orchestrei simfonice a Operei Maghiare de la Cluj-Napoca.
Organizatorii se pregătesc şi pentru cazul în care situaţia epidemiologică nu va permite participarea publicului la eveniment. În acest caz, flashmobul va fi transmis live.